CARAŞ-SEVERIN – În baza adresei remise Instituţiei Prefectului în data de 21 martie a.c. de către Institutul Naţional de Statistică prin Direcţia judeţeană privind numărul locuitorilor comunelor, oraşelor şi municipiilor din județ, a fost luată o decizie, aşa cum JCS a anticipat, cu privire la numărul aleşilor locali.
Conform populaţiei după domiciliu raportată de INS la data de 1 ianuarie 2016, judeţul pierde zece consilieri, câte doi din cinci comune nominalizate într-un Ordin al Prefectului. Ca atare, după alegerile locale ce vor urma, vor fi 23 de localităţi cărăşene cu numărul minim de consilieri locali – nouă. De reducere vor fi afectate Caraşova, Constantin Daicoviciu, Pojejena, Sasca Montană şi Vărădia.
În conformitate cu prevederile actelor normative pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi Statutul aleşilor locali, Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin a emis încă de luni, 28 martie, ordinul privind stabilirea numărului membrilor Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi ai consiliilor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor din judeţ. Numărul a fost stabilit în funcţie de cifrele privind populaţia după domiciliu din fiecare localitate, raportate de către Institutul Naţional de Statistică. Comparativ cu anul 2012, pentru alegerile locale din luna iunie în cinci localităţi din judeţul Caraş-Severin numărul consilierilor locali a scăzut cu câte două mandate, având în vedere că, potrivit legii, acesta trebuie să fie impar. Acestea sunt: Caraşova (11 consilieri), Constantin Daicoviciu (11 consilieri), Pojejena (11 consilieri), Sasca Montană (nouă consilieri) şi Vărădia (nouă consilieri). Situaţia completă a numărului membrilor Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi ai consiliilor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor din judeţ poate fi consultată pe site-ul oficial al Instituţiei Prefectului Caraş-Severin, www.prefcs.ro.