CARANSEBEȘ – Proprietarii clădirilor neîntreținute din Caransebeș vor plăti impozite mai mari pentru acestea, dacă nu le renovează. Municipalitatea gândește deja un proiect de hotărâre în acest sens, inițiativă anunțată chiar de primarul Felix Borcean.
„Este un lucru pe care trebuie să-l reconsiderăm și noi în municipiul Caransebeș, pentru că sunt multe fațade, multe clădiri a căror stare este cel puțin îngrijorătoare și care oricând poate afecta cetățenii care trec prin acele locuri. Sunt multe clădiri în Caransebeș care arată jalnic și din acest punct de vedere trebuie să ne reconsiderăm și noi poziția față de proprietarii acestor imobile. O să gândim un proiect de hotărâre astfel încât acești proprietari să fie taxați suplimentar în cazul în care nu –și renovează sau modernizează fațadele clădirilor vechi, pentru care nu plătesc impozite în momentul de față”, a spus edilul.
Potrivit lui Borcean, cel mai bun exemplu ar fi clădirea Comunității de Avere de lângă Parcul Dragalina, care este cel mai sever afectată și care în prezent este în proprietatea privată a unui cetățean care dorește să o transfere Primăriei. „Există câteva probleme juridice, motiv pentru care încă nu s-a făcut acest transfer. În momentul în care toate problemele vor fi soluționate în instanță și vor fi soluționate pozitiv pentru respectivul proprietar, Primăria Caransebeș este interesată de a prelua această clădire. În momentul de față, din cauza problemelor de natură juridică, din punctul nostru de vedere, nu este posibilă preluarea acestei clădiri”, a mai adăugat primarul Caransebeșului.
În Caraș-Severin, Reșița și Băile Herculane au adoptat deja măusri de acest gen, prin care proprietarii de clădiri lăsate în paragină vor plăti pentru acestea impozite majorate cu până la 500 la sută, în caz că nu le renovează.