REŞIŢA – Adaptarea unor cuvinte din vechile scripturi s-a putut regăsi, miercuri, 2 octombrie, într-o răfuială în toată regula, ca între vecini, în colonia de la umbra Dealului Crucii. Totul s-a produs pe strada Alunilor, unde între doi vecini exista o răfuială mai veche decât îşi aduc aminte povestitorii.
Și cum nicio neînţelegere nu poate funcţiona fără reglări de conturi, unul dintre războinici s-a gândit să-i facă felul duşmanului, chemându-l în ograda altui vecin. Iar pentru asta şi-a trimis ca sol unul dintre fii, urmând să-l aştepte cu parul. Şi cum zice o vorbă că parul are două capete, nu se ştie prin cine ştie ce mijloace, posesorul parului s-a trezit cu el în cap.
Acum gurile rele ar zice că parul nu era în mâna unuia, că era în mâna altuia, că agresorul ar fi fost iniţial păruit, că ar fi de vină unul, ba că altul. Cert e că autorităţile au ajuns la faţa locului şi l-au trimis pe lovitul rănit în scalp la spital.
Pentru că sirenele salvării n-au făcut suficient zgomot, doi fii ai victimei s-ar fi pus pe înjurat şi jignit agresorul, lucru care a tulburat ordinea şi liniştea publică, fapt pentru care s-au trezit, fiecare, cu 1.000 de lei amendă. Jandarmii, care au stins focul războiului, au transmis hârtiile pentru dosarul penal poliţiştilor care, sub oblăduirea unui procuror, vor face lumină şi în privinţa parului, şi în privinţa urmărilor penale.
A.M.