Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Ministerul de resort are în vedere restituirea a 4 din cei 7 eurocenţi, cât constituie acciza suplimentară pe carburanţi.

Ministerul Finanţelor Publice a publicat zilele trecute, pe site-ul www.mfinante.ro, la rubrica Transparenţă decizională, proiectul de Hotărâre de Guvern prin care se stabilesc condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat, către operatorii de transport rutier licenţiaţi, a sumei de 4 eurocenţi din acciza suplimentară de 7 eurocenţi, aplicată deja din luna aprilie.

Astfel, potrivit proiectului de act normativ, perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat în cadrul căreia se va face returnarea unei părţi din acciza suplimentară, este 4 aprilie 2014-31 martie 2019.

Ministerul Finanţelor Publice a avut consultări cu organizaţiile patronale ale transportatorilor de mărfuri şi de persoane, în vederea fundamentării schemei de ajutor de stat pentru restituire de accize. Proiectul de Hotărâre de Guvern stabileşte condiţiile şi documentele necesare pentru ca operatorii economici şi vehiculele să îndeplinească criteriile de eligibilitate pentru restituirea de accize. Aceste condiţii sunt stabilite în mod diferenţiat, în funcţie de locul în care sunt stabiliţi operatorii economici, respectiv în România sau în alte state membre, precum şi în funcţie de tipul vehiculelor.

Adaugă comentariu