Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Zăpada aduce şi obligaţii, iar reşiţenii care nu pun mâna pe lopată, vor scoate din buzunar între 500 şi 2.500 de lei.

Primii fulgi de nea aduc cu ei o stare de spirit pozitivă, specifică apropierii sărbătorilor iernii, însă nu doar atât. „Având în vedere temperaturile scăzute și precipitațiile sub formă de zăpadă, dorim să le reamintim cetățenilor obligațiile ce le revin potrivit prevederilor HCL Nr. 69/2014 și HCL Nr. 95/2016“, ne informează municipalitatea.

Potrivit documentelor respective, mai toată lumea – autoritățile publice, instituțiile publice și private, operatorii economici, asociațiile guvernamentale, persoanele juridice și fizice – are obligația să asigure curăţarea gheţii şi a zăpezii de pe trotuare, asigurând o circulaţie normală a pietonilor, pe o distanţă de cinci metri sau până la marginea carosabilului, în jurul casei în care locuiesc sau în jurul sediului în care își desfășoară activitatea.

Lucru valabil şi pentru proprietarii, locatarii sau administratorii de blocuri, care sunt obligaţi să cureţe zăpada şi gheaţa imediat după depunere sau formare, pe aleile şi trotuarele din jurul imobilelor.

Reprezentanţii municipalităţii promit să umble la buzunarele celor care nu pun mâna pe lopată: „În cazul nerespectării prevederilor stabilite prin cele două hotărâri de consiliu local, Primăria Reșița va aplica amenzile contravenționale cuprinse între 500 și 2500 de lei“.