Caraş-Severin, Romania

SOCENI – „Un gest care a schimbat destine!“, titrează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, după intervenţia salvatorilor în cazul accidentului produs, miercuri, la Soceni.

Cătălin, Dan, Denis și Cosmin sunt pompieri în cadrul IGSU, iar la Soceni au fost îngerii păzitori ai unei fete. Salvatorii au fost martorii accidentului rutier şi, „fără să stea pe gânduri, s-au oprit din drum și au alergat de urgență la autoturismul implicat, unde aveau să constate că victima, o tânăra de 25 de ani, era rămasă captivă între fiarele contorsionate ale autoturismului. După evaluarea situației, rolurile au fost împărțite: unul dintre băieții «cu uniformele curate» a anunțat dispeceratul pentru urgentarea dislocării forţelor la faţa locului, în timp ce colegii lui au asigurat protecția zonei de manevră și au eliminat potențialul pericol de explozie. Ulterior, au monitorizat funcțiile vitale ale fetei și au stabilizat-o, până la sosirea la fața locului a echipajelor de descarcerare şi a celor medicale. Curajul, fermitatea şi devotamentul sunt trăsături de bază care conturează nobila meserie de pompier, iar colegii noștri reprezintă încă un exemplu care demonstrează că pompierii salvatori sunt eroi şi în timpul liber. Ne mândrim cu colegii noștri!“, notează IGSU pe o reţea de socializare.