V-aţi întrebat asta vreodată? Chiar şi simpla întrebare e şocantă, nu? Desigur, există locuri unde un om este ucis pentru o bucată de pâine. Sau cazuri în care se pune o recompensă pe capul cuiva. Însă e complet ilegal să ataşezi un preţ de viaţa unui om obişnuit, nu? Fals. Sunt multe exemple în acest sens.
Pe 30 mai 1996, Linda Peeno reuşea să şocheze o ţară întreagă. Cine este Linda Peeno? Un doctor care a lucrat pentru una din marile firme de asigurări medicale din SUA. În faţa Congresului Statelor Unite, ea a recunoscut că, în 1987, a provocat moartea unui om. Cât se poate de legal – i-a refuzat transplantul de inimă de care avea nevoie. În acest caz, viaţa respectivului valora o jumătate de milion de dolari. În 2007, la numai 17 ani, Nataline Sarkisyan pleca din această lume după ce un tratament pentru leucemie i-a distrus ficatul. Părinţii săi n-au avut banii necesari pentru transplant, iar firma la care cotizaseră atâţia ani a refuzat să-l plătească. A acceptat până la urmă, după o campanie dură, însă era prea târziu – doar câteva ore mai târziu, Nataline a murit. Viaţa unui copil a costat atunci tot o jumătate de milion de dolari.
Doi ani mai târziu, Ed Hanway, CEO-ul respectivei firme, primea la pensionare un cadou de 73 de milioane de dolari. Şi-i câştigase… Întâmplări din (încă) cea mai bogată ţară, care se laudă cu sistemul său privat, pe care cheltuie cel mai mult din întreaga lume – 253 de miliarde de dolari în 1980, 714 miliarde în 1990, 2,3 trilioane în 2008. Bani care totuşi nu ajung pentru pacienţi. De ce oare?
Obama avea o bănuială – contestata sa lege a sănătăţii a introdus, de luna trecută, obligativitatea pentru firmele de asigurări de a cheltui între 80 şi 85% din banii clienţilor pe servicii medicale. Nu pe prime, dividende, publicitate sau lobby. De necrezut această posibilitate de a obliga o firmă să ofere clienţilor lucrul pe care l-au plătit, nu? Iar în curând vom avea parte şi noi de aşa ceva. Chiar dacă sunt atâţia care se opun.
Nu vă faceţi iluzii, legea ce va privatiza sănătatea din România e ca şi adoptată, dezbaterile sunt doar praf în ochi. Am spus-o şi o repet – e normal să plăteşti pentru sănătate. Dar una e să îi dai bani medicului care îţi salvează viaţa, alta e să-i rotunjeşti conturile vreunui intermediar care habar nu are ce înseamnă acidul acetilsalicilic, dar care are dreptul să ţi-l refuze dacă pentru el e mai profitabil ca tu să nu trăieşti.
Nina Curiţa