Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Multipla campioană, participantă la două Olimpiade, reşiţeanca a revenit acasă din Norvegia, într-o scurtă vizită. Au trecut aproape doi ani de zile de când ai plecat în Norvegia, ca antrenor, pe baza unui contract.

CARLA NEGREA TRONER: Într-adevăr, sunt în Norvegia de la 1 iulie 2011, şi profesez la Klub Frisinn, din Stavanger. Iniţial, contractul era de un an, dar mi s-a prelungit. Iar din 1 august 2013 mă voi transfera la Klub Svome Randaberg, înfiinţat în 2011 de un fost înotător olimpic.

 

Cum a fost impactul cu Norvegia?

C.N.T.: Ne-am acomodat repede. Am întâlnit nişte oameni foarte primitori, care ne-au ajutat foarte mult. În special la început. Sunt peste 200 de naţionalităţi, în zona în care locuim, socotită capitala petrolului. Cu precizarea că la cei circa 300 de mii de locuitori există peste 30 de cluburi. Şi foarte multă lume practică înotul, de la iniţiere, performanţă, până la agrement.

 

Dar cu înotul norvegian?

C.N.T.: În primă fază m-a surprins metodica de lucru. În ce sens? Acolo este o altă structură, cu grupe de sportivi mai deosebite. Începând de la „Căluţii de mare“, „Delfinii“, „Recruţii“, „Aspiranţii“, şi grupa A. Iar la cluburile puternice există şi „Elita“. Eu am fost încadrată ca antrenor principal, un fel de coordonator. Repet, la noi, fiecare antrenor are o grupă. Acolo nu. Antrenorii se rotesc, zilnic, nu şi eu, la grupele amintite. Dar, consider că sistemul nostru este mai bun. Aşa consider. Le-am spus celor din conducere şi, într-o oarecare măsură, m-au înţeles.

 

Câţi sportivi activează în acest club?

C.N.T.: Nu foarte mulţi, fiindcă este cel mai mic club din zonă, dar cu o tradiţie de 85 de ani. Sunt aproximativ 150 de înotători.

 

Chiar dacă performanţele înotătorilor nu apar peste noapte, totuşi, poţi să vorbeşti de primele satisfacţii?

C.N.T.: Aşa cum aţi spus, în doi ani de zile nu poţi face minuni. Însă am reuşit să calific şase copii la campionatele naţionale. Ceea ce, spuneau reprezentanţii clubului, nu s-a mai întâmplat de câţiva ani.

 

Bănuesc, îţi doreşti, ca orice antrenor, să-ţi vezi sportivii pe podiumul de premiere. După cât timp crezi că vei reuşi?

C.N.T.: În condiţiile în care voi activa la noul club, unde nivelul este mai ridicat, este firesc să-mi doresc o medalie cât mai repede posibil. Mă bazez pe faptul că ideile mele, despre înotul de performanţă, se potrivesc cu cele ale conducătorului clubului.

 

Cu alte cuvinte, nu te mai întorci la Reşiţa.

C.N.T.: Nu. Este o certitudine.

 

Cu siguranţă, această decizie este legată şi de problemele de sănătate cu care te-ai confruntat.

C.N.T.: În primul rând. Am trecut prin clipe extrem de grele, le-am depăşit şi cel puţin zece ani voi rămâne, împreună cu familia, în Norvegia, pentru evaluări periodice.

 

Accepţi să stăruim puţin asupra acestui subiect sensibil?

C.N.T.: Sigur că da. Face parte din viaţa mea. La un moment dat am început să mă îngraş în mod nejustificat şi rapid. După circa trei săptămâni parcă aveam o sarcină de aproape cinci luni. Am fost la medic şi, după mai multe investigaţii, mi s-a descoperit o tumoare canceroasă.

 

Un moment de cumpănă al vieţii tale şi al familiei.

C.N.T.: Dar, n-am renunţat la luptă. Doream din tot sufletul să rămân alături de soţul meu şi fiica Ariana. M-a încurajat şi asistenţa medicală din Norvegia. Deci, am suferit prima intervenţie chirurgicală. A urmat, în scurt timp şi a doua, dar într-una dintre cele mai renumite clinici din Norvegia. Astfel, totul a fost în regulă, şi am început recuperarea. Acum totul este bine. Vreau să vă spun că toate cheltuielile au fost suportate de statul norvegian. Şi nu au fost bani puţini. Pe lângă operaţii, tratamente, s-au achitat şi cheltuielile de avion, până la taxi. Incredibil. Din fericire, şansa mea a fost să ajung în Norvegia. Destinul.

1 Comment

Adaugă comentariu