Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Lumina Păcii de la Bethleem a ajuns marți seara și în casele caransebeșenilor. Ceremonia de primire a fost găzduită de catedrala episcopală, în prezența oficialităților administrative și religioase dar și a numeroși locuitori ai municipiului.

Lumina a fost adusă în catedrală de doi copii îmbrăcați în costume populare, care au fost întâmpinați de episcopul Caransebeșului, Lucian Mic. „Cetatea Caransebeșului este binecuvântată și primește lumina sfântă din Țara Sfântă. Vă îndemn să rămânem cu lumina lui Hristos mereu aprinsă în minte, sufletul și inima noastră”, au fost cuvintele rostite de episcopul Lucian.

A urmat apoi tradiționalul concert de Crăciun, susținut de Filarmonica „Banatul”, care a încântat ca în fiecare an sutele de spectatori, iar la final candelele au luminat centrul municipiului și au plecat spre casele caransebeșenilor.

„Este o tradiție să primim lumina de la Bethleem și cred că, și în acest an, cu toții ne-am simțit mai buni, mai sensibili, mai optimiști măcar pentru câteva ore”, a spus primarul Marcel Vela la finalul concertului. Edilul a anunțat de altfel că următoarea întâlnire a melomanilor din Caransebeş cu artiștii Filarmonicii din Timișoara va avea loc în 26 februarie la Casa de Cultură „George Suru”, când vor fi marcați nouă ani de când Lucian Mic păstorește credincioșii din Episcopia Caransebeșului.