Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Întrebat despre posibilitatea de a candida la Primăria Reşiţa pentru un nou mandat, primarul Stepanescu a declarat marți, într-o conferinţă de presă, că „aceste lucruri vor fi luate în considerare după ce se va rezolva problema zăpezii cu care se confruntă zilele acestea municipiul. Nu mi-am expus oficial dorinţa de a candida. Poate după deszăpezire şi după ce voi afla starea naţiunii. Mai sunt încă multe lucruri de luat în calcul“.

„Sunt primarul unui oraş încă în criză economică. Sunt mulţumit că am făcut atât cât se putea face. Totuşi, Reşiţa trebuie să devină pol de dezvoltare“, a precizat Mihai Stepanescu.