REȘIȚA – Este greu să înţelegi, în era mobilelor, ce poate înseamna pentru cineva un simplu telefon de departe. O reşiţeancă în vârstă de aproape 77 de ani s-a adresat redacţiei noastre pentru o problemă legată de vechea reţea de telefonie fixă a oraşului. „Sunt abonată de când s-a înfiinţat societatea asta şi n-am avut niciodată restanţe, iar acum n-avem ton la telefon de-o săptămână“, spune Elena Vetorio.
Femeia a apelat la ziar pentru că şi alte persoane din zona în care locuieşte, de la intrare dinspre Stavila, în cartierul Lend – de pe străzi precum Scoruşului, Războieni, Târnăveni şi chiar Lend –, care se află în aceeaşi situaţie, spun că au luat legătura cu cei de la societatea în cauză, însă până acum nu s-a făcut nimic. S-a adresat JCS pentru că, deşi a ajuns în zona Poştei vechi, societatea de telefonie primeşte sesizările clienţilor doar în Lunca Bârzavei, unde nu poate ajunge, în special din cauza problemelor de sănătate.
Elena Vetorio ne-a explicat de la ce a pornit, de fapt, problema: „De mai multe ori n-am avut ton, pentru că se fură cablul. Înainte i-au mai prins pe făptaşi. Când a fost regele, n-a fost atâta mizerie. Apoi a venit comunismul, care a construit atât de mult că ăştia nici nu pot zugrăvi. Dar niciodată n-a fost ca acum. Înainte a fost altă ordine. (…) Stau acolo bătrâni, bolnavi, diabetici care au nevoie de telefon, mai ales pentru apelul de urgenţă. Şi eu sunam, pentru soţul meu, pentru că aproape în fiecare lună ajungea la spital. Ne trebuie şi nouă comunicare. Şi aşa în zonă avem un singur magazin, la Marginea, unde întorc autobuzele“.
Femeia a rămas singură, după ce soţul a capitulat în bătălia cu viaţa, în 12 decembrie 2011, iar telefonul reprezintă aproape singura bucurie, singura cale de a lua legătura cu cei dragi: „Şi eu, dar mai am câteva vecine care avem rude în străinătate, de sărbători nici nu plecăm nicăieri de acasă pentru că aşteptăm un telefon. Cei tineri de acum au telefoane mobile, dar noi, la vârsta noastră, nu le putem folosi pentru că nu ştim. (…) Faci o şcoală şi «dincolo» este respect faţă de oameni. Aici, fără bani nu faci nimic“.
Antoniu Mocanu