Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Inspectorul şef, col. Titus Susan a prezentat public indicii activităţii pe care instituţia a avut-o în anul 2011, precum şi a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, a fost făcută şi o raportare a acestor indici cu cei din anul 2010.

Potrivit bilanţului prezentat public, în urma celor 1.116 controale tehnice de prevenire efectuate, în 2011, au fost depistate 6.642 de deficienţe – din care 1.595 au fost înlăturate pe loc, iar 1.149 au fost sancţionate contravenţional. Astfel, au fost date 1.014 avertismente şi aplicate 135 amenzi contravenţionale în cuantum de 163.200 lei.

Din cele 77 de servicii voluntare constituite la nivelul localităţilor, doar 20 îndeplinesc criteriile de dotare conform legislaţiei în vigoare, însă patru din cele 20 de servicii, chiar dacă deţin dotările necesare, din motive administrative nu participă la intervenţii (autospecialele nu sunt înmatriculate sau sunt defecte). Potrivit datelor prezentate, 57 de servicii voluntare nu deţin dotările necesare unei intervenţii optime.

Raportat la anul 2010, numărul intervenţiilor la care au participat serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă a crescut de la 95, în 2010, la 207, în 2011, numărul situaţiilor de urgenţă la care acestea au intervenit singure crescând de la 31, în 2010, la 79, în 2011.

Acţiunile de răspuns ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic al judeţului Caraş-Severin au fost asigurate cu personalul celor cinci subunităţi de intervenţie din subordine, şi anume: Detaşamentele de Pompieri Reşiţa şi Caransebeş, Secţiile de Pompieri Oraviţa şi Moldova Nouă şi Garda de Intervenţie nr.2 Bozovici.

Comparativ cu anul 2010, numărul situaţiilor de urgenţă a crescut cu 32,1% de la 842 situaţii de urgenţă, în 2010, la 1.112 situaţii de urgenţă, în 2011, în medie trei intervenţii pe zi. Cea mai mare creştere a înregistrat-o intervenţiile la arderi necontrolate, iar cea mai semnificativă scădere a fost la inundaţii şi fenomene meteorologice periculoase.

Anul 2011 a adus o creştere de aproape 200% faţă de anul precedent a numărului de arderi necontrolate. Au fost înregistrate 488 de astfel de situaţii ce s-au manifestat pe teritoriul întregului judeţ. Ca unul din cele mai frecvente tipuri de risc, incendiile s-au manifestat în procent de 74%, din totalul de 283, la gospodăriile cetăţeneşti.

Adaugă comentariu