REŞIŢA – Iosif Măzăran, în vârstă de 73 de ani, reprezintă încă o legendă vie a sportului românesc.
Profesorul Iosif Măzăran are, în peisajul atletismul reșițean, românesc și internațional, un loc bine definit. Prin întreaga sa carieră, de la sportiv la antrenor, fiind unul dintre cei mai experimentați și longevivi tehnicieni în arta marșului, având la activ zeci de ani, la nivel de loturi naționale, cu performanțe pe măsură, cu sute de medalii cucerite de cei care au avut șansa să se pregătească sub bagheta sa. Întâmplător sau nu, zilele trecute, în puținele clipe de odihnă și de aducere aminte a ceea ce a lăsat în urmă, și-a aniversat ziua de naștere. Acasă, pe strada Rândunica, din municipiul Reșița. Născut în data de 20 noiembrie 1941, dar înregistrat în acte, două zile mai târziu, așa după cum ne-a spus, oficial a aniversat 73 de ani, sâmbătă, 22 noiembrie a.c. O viață dedicată sportului, pe parcursul căreia și-a dorit să atingă marea performanță, pentru care a făcut multe și mari sacrificii.
„Las în urmă două lucruri determinante pentru mine, marea performanță și pe fiul meu, care mi-a confirmat încrederea totală pe care i-am acordat-o, ne-a mărturisit prof. Iosif Măzăran. Cea mai mare bucurie a vieții mele a fost faptul că Marius Cocioran a ajuns la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012. El este un produs al meu și al fiului meu Tavi. Fiindcă amândoi ne-am ocupat de pregătirea lui Marius. De asemenea, o altă satisfacție a mea este Gheorghe Vădraru, care a ieșit campion mondial la Jocurile Tăcute. În cariera mea, deși nu am o evidență precisă, cred că am obținut peste 380 de medalii, cu sportivii pe care i-am pregătit, al[turi de colaboratorii mei, de-alungul timpului, la toate nivelurile“.
În vitrina cu amintiri am văzut și câteva fotografii mai deosebite, cu Iosif Măzăran în alte ipostaze decât cele strict sportive. Rugat să le comenteze, acesta ne-a declarat: „În 1961, când eram în anul întâi de facultate, am fost selecționat să particip la filmări pentru «Neamul Șoimăreștilor» și «Dacii», în calitate de cascador. A fost o experiență extraordinară, care s-a încheiat în 1962. Pentru că locul meu era în atletism“. Mulți ani cu sănătate, maestre!