Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cei prezenţi au beneficiat de un „spectacol“ pus în scenă de către detaşamentul mobil.După săvârşirea serviciului religios, diverse alocuţiuni şi defilarea gărzii drapelului, elevii de la diferite şcoli şi licee din Reşiţa au aplaudat atât la demonstraţiile cu câini, cât şi la modul în care luptătorii mascaţi au pus pe fugă un grup de „răufăcători“ care manifestau violent pe platoul unităţii. Acţiunile amintite fac parte din programul organizat cu ocazia împlinirii a 162 de ani de la înfiinţarea jandarmeriei.

„Porţile au fost deschise tuturor doritorilor să cunoască tainele meseriei de jandarm dar în mod deosebit copiilor şi elevilor cu care jandarmii au colaborat pe linie de prevenire a violenţei în sălile de clasă, care au văzut locul în care aceştia îşi desfăşoară activitatea. Cei prezenţi în curtea instituţiei, au putut asista la diverse exerciţii demonstrative executate de către jandarmi, putând de asemenea să vadă o parte a logisticii din dotarea acestora la misiuni“, a precizat plt. Marius Săndulescu, ofiţer de presă.