Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cei care locuiesc în apartementele ANL au parte mai mereu de surprize neplăcute din partea statului.

Recent, în cutiile poștale ale chiriașilor ANL au sosit niște plicuri cu un expeditor important, Agenția Națională pentru Locuințe. În plic, un pliant semnat de prim-ministrul Victor Ponta și viceprim-ministrul Liviu Dragnea.

Nu, chiriașii nu erau anunțați nici că li se scad chiriile și nici măcar că, așa cum e de pildă cazul celor de pe strada Sportului din Reșița, vor beneficia de condiții de minimă decență cum ar fi apa caldă, ci aleșii neamului întrebau dacă oamenii știu că apartamentele în care locuiesc pot fi cumpărate cu doar 326 euro/mp construit.

Un lucru bun poate pentru cei din Capitală sau măcar Timișoara ori Cluj, unde prețurile sunt triple. Însă pentru Reșița, Moldova Nouă sau Oravița, prețul este unul de coșmar. Astfel, o familie care locuiește într-o cameră va trebui să plătească aproximativ 430 de lei lunar pe o perioadă de 30 de ani, cei care locuiesc în două camere au de plătit 600 de lei, pentru trei camere – 756 de lei, iar în cazul unui apartament de patru camere – 1.000 de lei lunar. Iar asta pentru apartamente pe ai căror pereți mucegaiul se simte la el acasă în fiecare iarnă, în care apa caldă și căldura sunt un lux, unde finisajele lasă de dorit sau unde pereții sunt atât de subțiri încât discuțiile se pot purta între vecinii din două locuințe fără eforturi.

Poate că piața privată nu oferă prețuri cu mult mai mici, însă nici imobilele nu sunt construite de o manieră jalnică precum cele ANL. Cei mai mulți dintre destinatarii acestor scrisori nu au făcut altceva decât să le mototolească și să le arunce la coșul de gunoi, în primul rând pentru că informația nu le este de folos în condițiile în care nivelul de trai e în picaj și mai apoi pentru că 90% dintre adresele de pe plicuri erau greșite… Alți bani, altă distracție pentru unii în plină campanie electorală.

Anca Preda

1 Comment

  1. lasa doamna, nu le mai plange de mila ca isi merita soarta. toata lumea stie ca anlurile s-au dat pe pile, relatii si spaga. daca nu stii mergi si intreaba-i sa vezi daca au curajul sa recunoasca!

Adaugă comentariu