REŞIŢA – Deşi animalele le sunt bolnave, unii proprietari de cabaline din Caraş-Severin refuză sacrificarea lor.Odată cu aderarea României în Uniunea Europeană, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor s-a angajat să eradicheze anemia infecţioasă ecvină, boală virală care afectează caii, catârii sau măgarii şi care, de cele mai multe ori, provoacă moartea animalelor.
Începând din 2010, programul de eradicare a acestei boli, cunoscută şi sub numele de febră de mlaştină, a demarat în toată ţara, derulându-se prin Direcţiile judeţene sanitar-veterinare. Anul trecut, în Caraş-Severin, în urma probelor prelevate de la animale, au fost diagnosticate pozitiv cu această boală 242 de capete de cabaline, care, ulterior, au şi fost sacrificate, iar proprietarii lor despăgubiţi.
În acest an, potrivit declaraţiilor dr. Dorin Imbrea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin, în judeţul nostru s-au efectuat, până în luna septembrie, examene de diagnosticare a bolii, prin teste de laborator, pentru un număr de 5.300 de capete de cai, fiind indentificate 89 de cazuri pozitive.
„Personalul sanitar-veterinar, cu sprijinul autorităţilor locale şi a cadrelor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, se implică şi în ridicarea şi transportarea animalelor bolnave către un abator autorizat, în vederea sacrificării, dar şi în despăgubirea proprietarilor. Numai în luna august au fost transportate pentru sacrificare 12 animale, care au fost ridicate din localităţile Valeapai, Dognecea, Obreja, Cornereva şi Bolvaşniţa. Deşi, în general, proprietarii cailor nu se opun sacrificării acestora, înţelegând că un animal cu anemie infecţioasă ecvină nu poate da randament în gospodărie şi că boala sa se transmite şi la cabalinele sănătoase, avem şi proprietari care ne fac probleme. În cazul acestora, trebuie spus că amenzile sunt cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei“, a precizat Dorin Imbrea.
Roxana Nafiru