Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Conducerea instituţiei judeţene consideră că „în primul trimestru ne-am descurcat binişor“.

După ce a prezentat în şedinţa Colegiului Prefectural situaţia încasărilor la bugetul consolidat al statului, şeful Administraţiei Judeţene Financiare, Leon Barbu, a mai explicat şi alte amănunte în şedinţa Comitetului pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, acceptând că mai are nevoie de timp pentru a fi înţeles de presă… Acesta a adăugat, faţă de statistica prezentată anterior, structura încasărilor realizate pe bugete în trimestrul I 2017, comparativ cu cele realizate în trimestrul I 2016.

„Încasările nete realizate în trimestrul I 2017 au fost de 139.570.097 lei, iar cele realizate în aceeaşi perioadă a anului anterior au fost de 135.297.902 lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 3,16% a încasărilor realizate, adică cu 4.272.195 lei mai mari“, a explicat Barbu.

În analiza pe structură, informarea instituţiei precizează că se constată că deşi la bugetul de stat încasările au scazut în 2017 comparativ cu 2016 cu 7,17 %, la bugetele asigurărilor sociale de stat, de sănătate şi somaj au crescut pe total cu 11,68%.

În ceea ce priveşte încasările realizate la bugetul de stat/impozite, comparativ, în primele trei luni ale anului 2017, la bugetul de stat s-au încasat venituri mai mici cu 7,17% decât în aceeaşi perioadă a anului precedent (la capitolul accize, rest venituri şi TVA înregistrându-se o diminuare a încasărilor în 2017 faţă de 2016). „Deşi am pierdut 15 contribuabili, dintre care doi mari, încasările la impozitul pe profit au crescut cu 1.577.822 lei, adica cu 31,42% mai mult în 2017 faţă de 2016“. a mai spus şeful Finanţelor cărăşene.

Adaugă comentariu