Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Componenţii Secţiei de Lupte a C.S. Municipal Reşiţa au cucerit 34 de medalii, în 2011.La zece ani de la înfiinţare, Secţia de Lupte a Clubului Sportiv Municipal a realizat un bilanţ de excepţie, componenţii acesteia cucerind 34 de medalii la concursurile oficiale naţionale şi internaţionale, la toate nivelurile. Iar rezultatele înregistrate au făcut ca elevii antrenorilor Nicolae Constantin, Adrian Dacica şi Ilie Ene (în ordinea topului tehnicienilor), să domine clasamentele pe anul 2011, cu nouă prezenţe în topul individual, din cele 15 nominalizări.

Sigur, un mare avantaj a fost şi Centrul Olimpic de juniori de la Reşiţa, sportivii locali având şansa de a se pregăti împreună cu cei mai buni luptători ai ţării. Dar, meritul incontestabil revine deopotrivă sportivilor şi antrenorilor lor.

De această dată, s-a detaşat Alina Vuc, medaliată cu bronz la campionatele mondiale şi europene de juniori, multiplă campionă naţională. Alina a fost secondată de Vlad Caraş, medaliat cu bronz la Campionatul European de cadeţi, şi el multiplu campion naţional. Lista medaliaţilor este completată de Sebastian Uţă, locul cinci la „europenele“ de juniori, Diana Mudrag, campioană naţională de senioare, Valentin Popescu, vicecampion naţional de seniori, Andrei Franţ, medaliat cu bronz la „naţionalele“ de seniori, Nicoleta Ciuhurezu, vicecampioană naţională de senioare, Petronela Glinţa, cu medalie de bronz, la senioare, Roxana Năstruşnicu, medaliată cu bronz la C.N. de senioare şi echipa feminină de senioare, cu „bronz“ naţional.

Pe lângă cei nominalizaţi în Top Sport Caraş-Severin 2011, s-au mai remarcat Adam Babaioana, campion naţional de juniori, Olivia Neagu, campioană naţională de juniori, Masoudeh Hatab, medaliată cu bronz la senioare, Laurenţiu Chircu, vicecampion naţional de juniori, Andrei Laez, Alexandru Brudaşcă, ambii campioni naţionali de copii, Silviu Percze, vicecampion naţional de copii, Raluca Chircu, Alfred Loba şi Alin Dănescu, aceştia ratând de puţin podiumul de premiere la nivel de juniori.

„Aşa după cum am afirmat şi la festivitatea de premiere a sportivilor, Secţia de lupte a adus cele mai multe şi strălucitoare medalii, ne-a precizat Rusalin Fîc, directorul general al celui mai reprezentativ club din Caraş-Severin. Astfel, luptătorii au contribuit din plin la clasarea C.S.M.R. în partea superioară a clasamentului pe cluburi, stabilit de Agenţia Naţională pentru Sport şi Tineret. Din acest motiv, dar şi urmare a programului competiţional, componenţii secţiei au fost primii care au plecat în cantonament la Băile Felix. Sperăm ca şi în 2012 să avem cel puţin aceleaşi performanţe ca şi în anul trecut“.