Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Aleşii judeţeni au votat în ultima şedinţă un acord de parteneriat cu Primăria Băile Herculane şi Asociaţia de turism din staţiune. Scopul acestui acord vizează promovarea şi derularea în comun a trei mari evenimente: Festivalul Internaţional de Escaladă – Petzl RocTrip 2014, Festivalul răchiei şi Festivalul Comunităţilor Etnice din Banat.

Nimic neobişnuit, doar că pentru buna desfăşurare a acestor manifestări, staţiunea de pe Cerna are nevoie de drumuri bune. Şi cine altcineva să le facă decât Consiliul Judeţean. Preşedintele forului, Sorin Frunzăverde, a susţinut atât încheierea parteneriatului cât şi repararea drumurilor, în special a celui de la gară până la bifurcaţia spre şoseaua de centură, tronson ce se află în administrarea CJ.

„Campionatul Mondial de Căţărare, ce se va desfăşura în perioada 8 – 15 septembrie 2014, este un eveniment de anvergură şi trebuie întâmpinat şi cu infrastructură bună”, spune şeful forului decizional judeţean.

În cadrul discursului său, Frunzăverde a reamintit că situaţia unor drumuri din judeţ este jalnică pentru că ani de zile nu s-au aflat în administrarea Consiliului Judeţean. „Ştiţi foarte bine că doamna (Udrea – n.r.) a trecut în administrarea Ministerului Dezvoltării o serie de drumuri din judeţ pentru a le repara cu finanţare directă de la minister, numai că acel program nu a funcţionat nicăieri în ţară, iar drumurile au ajuns într-o stare jalnică. Acum, pe cele trecute înapoi în administrarea noastră le vom întreţine, dar până acum nu s-a putut interveni pe ele”.

Preşedintele CJ a mai precizat şi că primarul din Băile Herculane, „cel care data trecută a cerut drumurile în administrare că îl ajută doamna însă nu a primit niciun ban, a venit acum din nou că vrea drumurile pentru că iar primeşte bani de la actualul ministru al Dezvoltării. Alături de el au mai cerut drumurile din interiorul localităţilor, în administrare, şi primarii localităţilor Tîrnova şi Rusca Montană. Li s-a promis că vor primi bani direct prin primării. Sigur, nu cred că este corect, dar nici nu vreau să-l acuz pe Dragnea, pentru că, la urma urmei, ştim cine a început acest sistem de, hai să zicem, discriminare, în epocă. Acest tip de alocare, direct pe primării, este undeva la limita legii finanţelor publice locale. Şi au făcut-o mai toate guvernele României. Le vom da drumurile, important este să primească bani şi să le repare.”

Revenind la Băile Herculane, consilierul PSD Gheorghe Roşeţi a precizat că a văzut o emisiune ce nu i-a fost pe plac, deoarece în acea emisiune primarul de la Herculane a acuzat că, deşi, de trei ori a solicitat fonduri de la Consiliul Judeţean Caraş-Severin pentru repararea drumului, de trei ori a fost refuzat. „Ori din câte ştiu, dle preşedinte, acest lucru nu este adevărat” a mai adăugat Roşeţi.

Frunzăverde a răspuns că deşi Vasilescu a spus ce a spus la televiziune, totuşi drumul trebuie reparat pentru că Băile Herculane a devenit o staţiune cu aproape 2.000 de locuri de cazare foarte bune şi are două hoteluri de patru stele, ceea ce n-a avut nici în perioada de glorie.

Într-un final, lăsând deoparte supărările pe edilul din Băile Herculane, trecând peste promisiunile la limita legii făcut de Dragnea, consilierii judeţeni au votat proiectul menit să contribuie la dezvoltarea turismului în judeţ.

Nina Curiţa