Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Loredana Palcovici, preşedintele Dogs Center, a reuşit să adune donaţii cât să hrănească toţi câinii Reşiţei.La finele săptămânii trecute, cinci căţeluşi găzduiţi de padocul din Minda au fost salvaţi de către reprezentanţii asociaţiei reşiţene Dogs Center, unii dintre ei urmând să ajungă în perioada următoare în Occident, fiind deja rezervaţi pentru adopţie. Asta la câteva zile după o vizită făcută padocurilor din municipiu pentru a le duce hrană uscată, donată de reşiţeni. Cu acest prilej, Loredana Palcovici, preşedinta organizaţiei reşiţene, a ţinut să le mulţumească tuturor celor care au donat bani sau hrană pentru animale: „În total, s-au strâns 26 de saci de bobiţe şi vă asigur că toţi căţeii au primit bobiţele donate“.

Iniţiativa a pornit pe un site de socializare, unde Loredana Palcovici şi-a publicat o dorinţă pentru ziua ei, care coincide cu sărbătoarea de Halloween. Aceasta a fost ca fiecare persoană interesată să doneze câte un sac de hrană uscată pentru câinii din padocurile reşiţene sau banii necesari pentru cumpărarea acestuia.

„Ziua de 31 octombrie unora li se pare a fi o mare sărbătoare, mai ales pentru copii, deoarece este Halloween, iar toată lumea se pregăteşte de petrecere în costume cât mai înfiorătoare, spune preşedintele Dogs Center. Chiar şi pentru câinii de la padocurile din Reşiţa, cel de la Minda şi de pe Drumul Lupacului, a fost sărbătoare. (…) Întotdeauna mi-am dorit să pot ajuta cu hrană adăposturile primăriei, însă din păcate nu am strâns niciodată destui saci pentru a-i hrăni pe toţi cei din adăpost. Acum am reuşit să strâng numărul necesar de saci pentru a sătura cei peste 300 de câini din cele două adăposturi. Sunt fericită că, măcar pentru o zi, am reuşit să le ofer hrana necesară şi le-am acordat mai mult decât primesc zilnic. Nu m-am gândit la un cadou pentru mine, chiar dacă am multe dorinţe, legate atât de mine, cât şi de viaţa mea personală. Însă dorinţa pe care mi-am pus-o şi care s-a şi împlinit este una pe care o am de multă vreme şi pe care mi-aş dori-o împlinită în fiecare zi“.

Antoniu Mocanu

3 Comments

  1. și frumos; și păcat;

    eu am adoptat doi câini de pe stradă; nu aș dori să-i schimb / să-i dau pentru nimic;

    cel mare (negru ca tăciunele, este o namilă care face față și unei ciurde de mistreți); l-a cules fiică-mea de pe un bulevard; un exemplar foarte frumos; aduce a ceva ciobănesc belgian; dacă se ridică în două picioare ……… și soția cade;

    cel mic (un fel de cocker) tot fiică-mea mi l-a adus; la aruncat cineva din mașină (oare are suflet?)

    ieri și azi am fost la cules de ciuperci (ghebe); cu ăștia doi lângă mine pot colinda peste tot!

    am mai avut unul; a avut ……. l-am luat de la un prieten (are o brutarie); într- seară / ajun de Crăciun s-a dus pe la firmă să vadă apa, gazele, curentul,……; în poartă o cutie de pantofi cu 4 puiuți abia fătați; și-a spuscă nu-și face păcat în Sfânta seară de Crăciun; a pus cutia în mașină, …….drumuri pe la hiper / super /………. lăptic, biberon,…… mi-a spus că a fost una dintre cele mai frumoase seri de Crăciun (copii pritenului sunt plecați); așa a ajuns la mine; un exemplar deosebit de CIOBĂNESC DE ASIA CENTRALĂ; INTELIGENT; AGER; ISTEȚ; RĂBDĂTOR;………. după ce s-a maturizat nepoțica îl striga, lua un pled; și la umbra unui nuc trăgea câte un puiuc de somn; nici măcar musca nu avea ce căuta în zonă; când l-am adus pe cel negru (puiuc, în luna februarie / frig) pe bietul puiuț îl băga între picioare și sufla spre el pentru a-l încălzi; soția își făcea cruce când îl vedea și spunea că nu vezi oameni………

    din păcate acești oameni fără inimă l-au otrăvit; cu tot ajutorul primit de la veterinar (prieten de-al copiilor) n-am reușit să-l salvez; am suferit enorm toți din familie; oare cine?

    soția (eu fiind plecat- cu treburi de servici) l-a educat și l-a crescut (și pe acești doi) tot meritul este al soției mele; soția a ținut un post…….. semne: dintre cei bănuiți: unul și-a tăiat piciorul cu drujba! pe altul l-a împroșcat calul cu o copită-n piept; și cel de-al treilea a reușit să cădă-n vale……..; ori hoții de lemne! ori hoții de brazi! ori braconierii! …….

    a fost pe vremuri un film extraordinar: BINECUVÂNTAȚI COPIII ȘI ANIMALELE! dacă nu mă înșel ragia lui Kramer (și se pare cel mai reușit film al lui); căutați filmul și nu veți regreta; poate voi fi înțeles mai bine……………….

  2.  Sut cam 12 sufletele mici la poarta ucmr din mociur ( de la miba), puiuti de 2 – 3 luni care dorm afara, mananca ce primesc de la putinii angajati care mai lucreaza acolo, sunt infrigurati si infometati. Oameni cu suflet, vine iarna, ganditi-va si la ei, poate aveti nevoie de un suflet curat, de un prieten adevarat, va rog, adoptati-i!

  3.  Trebuie salavate animalele, mai ales ca ele in afara de hrana nu cer nimic omului. Si eu am grija pe lana animalele casei de 3 pisici si chiar sunt mandru ca pot ajuta niste fiinte care transmit bunatate si buna-dispozitie.

Adaugă comentariu