Caraş-Severin, Romania

Nu este vorba de angajări în masă, cum ar putea crede unii, ci de punerea în legalitate a salariaţilor care munceau fără forme legale. „În perioada 2-6 mai au fost încheiate 1.127 de noi contracte de muncă. Efectele aplicării noului Cod al Muncii se văd deja, şi cred că numărul contractelor nou încheiate vor creşte şi în perioada următoare, pentru că amenzile sunt mari pentru patronii care nu au forme legale pentru salariaţii lor. Mai mult, dacă un patron este prins că lucrează cu un străin, iar acesta nu are contract de muncă, acesta nu mai poate participa, timp de cinci ani, la nici o licitaţie publică“, ne-a declarat directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin, Ioan Jura.

Încă de săptămâna trecută, inspectorii ITM, alături de reprezentanţi ai poliţiei, jandarmeriei şi ai gărzii financiare au efectuat controale pe raza judeţului în unităţile de prestări servicii (frizerii şi saloane de înfrumuseţare) şi în construcţii pentru a depista posibile cazuri de muncă la „negru“. Controalele vor continua şi în această săptămână, potrivit lui Ioan Jura.

Adaugă comentariu