Reţinem aceasta la capătul discuţiei cu dna Melania Carp, purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Caraş-Severin, instituţie prin care se derulează programul de stimulare a înnoirii parcului naţional de tractoare. Dintre cei care s-au interesat la APM, unul singur şi-a lăsat şi datele de contact.
Paşi „împleticiţi“
„Aproximativ zece persoane ne-au contactat telefonic. Interesul scăzut s-ar putea explica prin faptul că, mai întâi, trebuie predat vechiul tractor“, este de părere dna Carp.
Din declaraţia dumneaei reţinem că programul derulat prin APM va avea două etape. Prima se va întinde până în luna septembrie 2008, iar cea de-a doua va urma în continuarea primeia, până la sfârşitul anului.
Precizăm că, în urma casării tractorului vechi de cel puţin 12 ani, proprietarii pot primi 17.000 de lei pentru achiziţionarea unuia nou.
Varianta UE
Un alt mod în care agricultorii pot achiziţiona tractoare şi utilaje agricole este accesarea fondurilor europene pe baza unui proiect FEADR, depus în baza măsurii 1.2.1., modernizarea exploataţiilor agricole. Însă această alternativă este mai degrabă viabilă firmelor.
Se pare însă că nici această variantă nu este tocmai pe placul agricultorilor din judeţ. Deoarece, conform datelor Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în primele două sesiuni de depunere de proiecte pe FEADR, doar trei proiecte au fost depuse pe măsura 1.2.1.
Două dintre acestea urmăresc înfiinţarea de sere şi numai unul singur îşi propune achiziţionarea de utilaje agricole. Este vorba despre un proiect în valoare de aproape 1,2 milioane de euro, depus de un beneficiar din Măureni.
Ionel Ivaşcu
