În urma controalelor curente efectuate de Inspectoratul de Stat în Construcţii la asociaţiile de proprietari s-au constatat o serie de deficienţe privind starea tehnică a imobilelor aflate în administrarea acestora, se arată într-un comunicat de presă primit la redacţie.
Toţi proprietarii trebuie să ştie că legea îi obligă, printre altele, să efectueze la timp lucrările de întreţinere şi reparaţii ale imobilelor, la asigurarea efectuării lucrărilor din etapa de postutilizare a construcţiilor, la folosirea construcţiilor în conformitate cu legea etc.
În cazul în care sesizaţi accidente tehnice la construcţiile aflate în exploatare, aveţi obligaţia ca în termen de 24 de ore să anunţaţi Inspectoratul Judeţean de Construcţii.
Mai trebuie să ştiţi că, în cazul în care nu respectaţi prevederile legale referitoare la starea imobilelor, puteţi primi amenzi cuprinse între 150 şi 4.650 de lei.
Anca Preda
