Caraş-Severin, Romania

RĂCĂȘDIA – Obişnuiţi ca în fiecare an, de Sfânta Maria Mare, să se bucure de câteva zile de sărbătoare, cu evenimente culturale, sportive, spectacole folclorice, mese festive, muzică şi dans, locuitorii comunei Răcăşdia vor trebui să se adapteze şi ei vremurilor, deloc favorabile acestui gen de manifestări!

Cele mai multe UAT-uri şi-au redirecţionat fondurile alocate pentru rugi spre scopuri umanitare, pentru susţinerea sistemului medical în lupta anti-COVID-19. Primarul Mirco Lechici e conştient că până în august nu mai e mult, dar şi că nimeni nu poate să spună de pe acum cum va evolua criza generată de noul coronavirus: „Unii dintre colegii primari au renunţat la organizarea sărbătorilor locale, la rugi şi alte evenimente, de aceea, nu ştim ce va mai fi până în luna august, când ar trebui să facem <<Zilele Culturii Răcăşdiene>>. Cu regulile de distanţare socială, chiar şi în aer liber, e cam greu de organizat aşa ceva. La noi, asemenea evenimente se derulează prin asociaţia culturală din localitate dar, cum nu au avut nimic organizat, am făcut un virament modest pentru asociaţie, ca să poată să supravieţuiască, să facă faţă micilor cheltuieli. Sincer, îmi pare rău că nu mai putem ţine acest eveniment, iar banii alocaţi, evident, îi vom folosi în alte scopuri, deşi, totuşi, totuşi, dacă nu vor mai fi restricţii care să afecteze modul de desfăşurare, poate că vom organiza un spectacol folcloric cu vreo formaţie, pentru o oră, două, măcar, dar deocamdată nu ne putem pronunţa“.

JCS-Alexandra Gorghiu

Adaugă comentariu