REŞIŢA – Spectacole, concerte, expoziţii şi lansări de carte, de toate acestea vor avea parte membrii comunităţii germane din Banatul Montan
În perioada 2 – 11 octombrie, Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa, organizează cea de-a XXV-a ediţie a „Decadei Culturii Germane în Banatul Montan“, cel mai important ciclu de manifestări culturale al etniei germane din acest spaţiu. Prima ediţie a „Decadei Culturii Germane“ s-a desfăşurat în noiembrie 1991, iar de atunci manifestarea a crescut de la un an la altul. Astfel, timp de zece zile, în localităţile cărăşene în care trăiesc etnici germani, precum Anina, Bocşa, Dognecea, Gărâna, Oraviţa, Oţelu Roşu, Reşiţa, Sasca Montană, Tirol şi Văliug, se vor desfăşura diverse evenimente culturale. „Ca şi la ediţiile precedente, am încercat şi de această dată să cuprindem cele peste 40 de manifestări în toate localităţile cărăşene în care trăiesc etnici germani. Un punct important al «Decadei Germane» din acest an este sărbătoarea Heimat-ului, care va avea loc la Caransebeş, în 3 octombrie. De fapt, aceasta este şi cea mai reprezentativă manifestare din acest an, urmând ca şi în alte locaţii să se desfăşoare spectacole, programe artistice, prezentări de cărte şi vernisaje de expoziţii. Cel mai important oaspete al acestei ediţii este ambasadorul Austriei la Bucureşti, domnul Gerhard Reiweger, care va poposi în Bantul Montan pentru două zile“, ne-a declarat preşedintele Asociaţiei Germane de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa, Erwin Josef Ţigla.
„Decada Culturii Germane“ debutează la Reşiţa cu cea de-a 13-a întâlnire a formaţiilor şi corurilor germane în Bantul Montan, vineri după-amiază, de la ora 19.00, în Aula Magna a Universităţii „Eftimie Murgu“. Programul cultural continuă sâmbătă-dimineaţă, la biblioteca germană din oraş, începând cu ora 10.45, cu vernisarea a două expoziţii semnate de Erwin Josef Ţigla, la care va participa şi viceconsulul Germaniei la Timişoara, Siegfried Geilhausen. Acesta va vorbi despre importanţa şi însemnătatea zilei de 3 octombrie, sărbătoarea naţională a Republicii Federale Germane.
În acelaşi timp, în municipiul de pe Timiş şi Sebeş, se va desfăşura, de la ora 16.00, la galeria „Corneliu Baba“, vernisajul expoziţiei de artă naivă a reşiţenilor Doina şi Gustav Hlinka, după care, în piaţeta din faţa Bisericii romano-catoloce „Neprihănita Zămislire“, fanfarele din Caransebeş şi Stiria/Austria vor susţine un program artistic pentru toţi caransebeşenii care la acea oră se vor afla la promenadă.
Pentru duminică, 4 octombrie, organizatorii au anunţat desfăşurarea tradiţionalei parade a portului popular german la Reşiţa, ajunsă anul acesta la cea de-a XXI-a ediţie. Parada se va desfăşura pe traseul cuprins între Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii“ şi parcul Cărăşana.
