Sezonul murăturilor este în plină desfăşurare. Gospodinelor nu le mai ajunge timpul.
Anul 2007 le zoreşte însă dat fiind faptul că seceta din vara aceasta a dus la scumpirea legumelor şi fructelor, a uleiului, zahărului şi altor ingrediente necesare pregătirii conservelor, de tot felul, pentru iarnă. Românii scot, mai ales în aceste zile, banii din pungă pentru că se anunţă o iarnă foarte grea din acest punct de vedere. Şi acum este momentul! Mai ales al vinetelor, prunelor, strugurilor şi roşiilor, câte mai sunt ele pe tarabele pieţelor, pentru că preţul lor a început să scadă.
Din cauza secetei de anul acesta, preţurile fructelor şi legumelor s-au dublat faţă de 2006. Comercianţii spun că şi conservele din magazin s-au scumpit deja cu 15% şi anunţă noi majorări de preţuri din toamnă. Dar nici preţul conservelor din comerţ nu este pentru toate buzunarele. Un borcan de 650 de grame cu castraveţi în oţet costă 4 lei şi 50 de bani, unul cu gogoşari aproximativ 6 lei iar unul cu varză roşie 4 lei.
Patronatele din industria alimentară anunţă scumpiri începând de luna viitoare, cu 40%, pentru că producţia e foarte slabă. Producţia slabă a fost compensată prin importuri. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în lunile de vară, importatorii au adus de două ori mai multe fructe şi legume în România decât anul trecut.
Sanda Bocaniciu
