Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Aleșii județului vor putea vota online de oriunde, prin introducerea unui sistem care va permite organizarea de ședințe fără prezență fizică. Asta după renovarea actualei săli!

În mandatul trecut a existat un fel de epidemie a chiulului în rândurile aleșilor județului, care au căutat să împiedice astfel întrunirea voturilor necesare unor proiecte importante pentru Caraș-Severin. Unii dintre ei s-au plictisit să-și inventeze singuri scutiri, alții au plecat…

Pe lângă asta, discuțiile inutile, obsedant de repetitive pe marginea unor proiecte au determinat conducerea palatului administrativ să ia o măsură mai neortodoxă, care să-i facă pe cârcotași să transpire la propriu. Mai exact, deși aerul condiționat funcționa, șeful județului de atunci le spunea consilierilor că s-a stricat, astfel că lungile ședințe de câteva ore s-au mai scurtat cu… „piei roșii“ și minute bune de transpirații intense.

Acum aflăm însă că, aerul condiționat – funcțional sau nu – a fost reparat, iar consilierii chiulangii vor putea vota și din gaură de șarpe! Chiar din pat sau… de peste Ocean. Asta pentru că, după ce sala va fi modernizată, ședințele nu vor mai presupune neapărat prezența fizică a consilierilor județeni în actuala sală de ședințe „Sorin Frunzăverde“.

Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean, a detaliat, în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a forului: „Funcționează și clima, nu? Se simte. Să știți că-i reparată și clima! Și au fost schimbate și draperiile, am schimbat și mocheta. Cu scaunele e mai greu, nu reușim să găsim pe cineva să ni le tapițeze, dar încercăm să vedem. Și probabil că o să încercăm să schimbăm și parchetul, dar, tot așa, să nu fie afectată sala de ședințe. (…) După ce o să terminăm cu parchetul, o să încercăm, avem discuții, adică o ofertă de la o firmă – e destul de mare oferta – pentru partea de comunicare, electronică, a sălii de ședințe, pentru a putea desfășura și ședințe în format online sau hibrid – și format fizic, și online – și atunci cred că ar fi mult mai ușor și pentru dvs (consilierii județeni – n.r.) să puteți participa. În acest moment, din acest punct de vedere, sala nu se pretează. Echipamentul pe care-l avem nu se pretează. Știu că s-au făcut ședințe online și la fiecare vot se făcea apel nominal. Or fiecare articol să-l pui și cu apel nominal e o nebunie. Ar dura mai mult o ședință decât în format fizic. Dar să vedem și ce resurse financiare avem, și ce ar presupune exact acest lucru.“

JCS-A.M.

3 Comentarii

  1. Pentru prezenta online, se mai plateste indemnizația de ședință sau se încasează chiar daca ești în pat acasă sau pe Coasta de Azur?

  2. ciolache Reply

    La ăștia le e lene să se prezinte la ședințe.
    Vă dați seama cum a ajuns să se conducă un județ ?
    Prin clickuri de la distanță.
    Ăsta e respectul PDS față de cetățean.

Adaugă comentariu