Caraş-Severin, Romania

LUPAC – AFC Voința Lupac va juca sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 15, pe teren propriu, cu CSM Deva, în etapa a VIII-a a Ligii 3, Seria a VII-a! Formația din Deva este pe primul loc, cu 17 puncte, în timp ce echipa lui Dobre ocupă poziția a IV-a, cu 13 puncte!

Lupacul vine după înfrângerea, 1-2, cu Viitorul Șimian, iar Deva a remizat fără goluri etapa trecută pe terenul Jiului Petroșani.

„Vom avea un meci greu, dar cred și formația din Deva va avea o partidă dificilă cu noi. Toate echipele se mobilizează atunci când joacă cu cele de pe primele locuri. Presupun că Deva își dorește să promoveze, dar tocmai acest lucru va face ca partida de sâmbătă să fie una frumoasă. Atât noi, cât și ei își doresc să fie cât mai sus în clasament. Și eu mi-aș dori ca Lupacul să fie pe primul loc, cred că toți antrenorii își doresc ca echipele pe care le antrenează să fie în fruntea clasamentului. Sincer să fiu, consider că meciul va fi unul frumos, va fi un derby între echipele de pe locurile I și IV și îmi doresc foarte mult victoria. I-am văzut pe jucători la antrenamente că-și doresc foarte mult să câștige, iar în cazul unui succes, am fi pe locul II. În etapa trecută am pierdut nedrept cu Șimianul, dar asta este. Băieții sunt bine, am făcut ședința video de la meciul cu Șimianul, am analizat anumite lucruri care trebuie să le reglăm și am mare încredere în băieți. Mă bucur că jucătorii au început să fie mult mai puternici, au început să gândească foarte mult fotbalul. Din punct de vedere al fotbalului, toți jucătorii noștri au început să se îmbunătățească la toate capitolele și acest lucru se poate observa cu ochiul liber. Nu trebuie să fii un expert ca să vezi așa ceva. Consider că și Deva trebuie să se teamă de noi. Nu avem mari probleme de lot înaintea acestui joc, doar lovituri minore la unii fotbaliști”, a declarat antrenorul Lucian Dobre.

JCS-Ștefan Moraru