Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – După primele nouă luni ale anului, autorităţile rutiere cărășene au tras linie şi au constatat că predomină accidentele produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, sub cele două forme: viteza neregulamentară şi viteza neadaptată la condiţiile de drum. Cu alte cuvinte, principalele cauze ale accidentelor rutiere sunt viteza şi… viteza.

Anul acesta, numărul accidentelor având acest substrat, înregistrate în primele nouă luni în Caraș-Severin, a fost cu unul mai mare decât anul trecut, respectiv 74. Fapt pentru care doar în cadrul acţiunilor pe linie de viteză, oamenii legii au aplicat nu mai puţin de 15.000 de sancţiuni contravenţionale.

„Cele 74 de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, înregistrate în cele 9 luni, au fost soldate cu decesul a şase persoane, la fel ca în primele nouă luni ale anului trecut, numărul persoanelor rănite scăzând de la 104 la 96. În perioada analizată, alte cauze generatoare de accidente rutiere au fost nerespectarea distanței între vehicule – 29 de accidente, soldate cu o persoană decedată și alte şase rănite grav, indisciplina bicicliștilor – 29 de accidente, soldate cu rănirea gravă a 11 persoane, și indisciplina pietonală – 27 de accidente, soldate cu decesul a şapte persoane și rănirea gravă a altor nouă“, informează Poliţia judeţului.

După rangul drumului, în Caraș-Severin, cele mai multe accidente s-au produs pe reţeaua de drumuri naţionale, apoi pe reţeaua stradală. Iar ca zi a săptămânii, cele mai multe s-au produs duminică, între orele 10.00-20.00. Tot în primele nouă luni ale anului, au fost înregistrate şi 16 accidente produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

Au fost constatate 602 fapte penale, dintre care 120 de conducere fără permis sau cu permis necorespunzător categoriei, respectiv 143 de conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Per ansamblu, au fost aplicate aproape 25.000 de sancţiuni contravenţionale la Legea circulaţiei şi 382 la alte acte normative.

Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 1.793 de permise de conducere, cele mai multe (831) pentru nerespectarea regulilor privind depășirea, și au fost retrase 336 certificate de înmatriculare.

A.M.