Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – 410 locuri de parcare, trei pârtii de schi, telegondola, tiroliana și parcul tematic vor fi atracțiile muntelui vrăjit. Acestea sunt principalele obiective cuprinse în studiile de fezabilitate pentru parcarea supraetajată și domeniul schiabil, pe care consilierii locali le-au votat în ședința de ieri!

Conform unuia dintre proiectele dezbătute, viitoarea parcare va fi ridicată la Văliug, în apropierea stației de telegondolă. Valoarea totală a viitoarei investiții se ridică la aproape 49 de milioane de lei, TVA inclus, din care peste 42 de milioane de lei reprezintă construcția și montajul. Din documentul amintit, reținem că în zonă va „răsări” o parcare cu șase nivele, de dimensiuni 62/32 m și înălțime de 20 m. Pe lângă cele 410 locuri de parcare, aceasta va dispune și de cinci locuri pentru persoane cu dizabilități și șase locuri pentru încărcare electrică.

De la Poarta Raiului astfel deschisă, va pleca telegondola lungă de aproape 4 km, care va transporta turiștii până sub Crucea de Brazi. De notat că aceasta va dispune și de zece locuri cu suport pentru biciclete, iar pe lungimea ei vor fi trei stații de îmbarcare/debarcare. Telegondola este doar unul dintre obiectivele pentru investiția de pe Semenic. Conform studiului de fezabilitate actualizat votat de consilierii locali, multe altele vor „răsări” pe munte.

Cele trei pârtii pornesc din partea de sus a telegondolei, de la 1391 m. Două dintre ele merg până la baza acesteia, la 625 m, în vreme ce a treia se unește cu una dintre cele două la altitudinea de 903 m, continuând drumul până la baza telegondolei. Și pentru ca schiorii să nu ducă lipsă de zăpadă, viitoarea investiție prevede o instalație de înzăpezire artificială și un garaj pentru mașinile de bătut zăpada.

Despre tiroliană, trebuie precizat că aceasta va coborî în tandem de două linii paralele și va cuprinde două secțiuni. Prima va porni de la 1391 m și va avea o lungime de aproape 700 m. De aici va porni a doua secțiune, în lungime de aproape 1 km, până la altitudinea de 1056 m, aproape de stația intermediară a telegondolei.

Amatorii de adrenalină se vor putea da și cu roller coaster-ul. Este vorba despre instalația pe șină pe care o vedem în parcurile de distracții, unde „mașinuțe” cu două locuri atârnă de partea inferioară a șinei. Conform studiului votat de consilieri, această instalație va avea lungimea de 475m, viteza maximă de 30 km/h și o capacitate de transport de 500 de persoane pe oră. Ultimul obiectiv specificat de documentul în cauză este parcul tematic, despre care citim că va avea 31 de atracții desfășurate pe aproape un hectar.

În linii mari, acesta este studiul de fezabilitate actualizat. Mai precizăm că, din valoarea totală, aproape 71,5 milioane de lei reprezintă construcția și montajul și că durata execuției este de 24 de luni. Deocamdată a fost votat studiul de fezabilitate. Mai e mult până departe, dar toate se fac cu pași mici.

JCS-Ionel Ivașcu