Caraş-Severin, Romania

La activităţi, pe lângă poliţiştii rutieri, cei de la prevenire şi purtătorul de cuvânt, au participat şi colegii de la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Caraş-Severin. Aceştia s-au deplasat în zona Triaj din municipiul Reşiţa, unde au oprit 86 de conducători auto, nu pentru a constata încălcarea vreunei reguli de circulaţie ci pentru a le oferi acestora sfaturi preventive şi pentru a le prezenta câteva aspecte legate de consumul de alcool şi de modul de instalare a dependenţei în cazul consumului repetat.

Şoferilor le-au fost oferite şi materiale preventive realizate la nivelul IPJ Caraş-Severin, precum şi un chestionar auto-aplicat pentru determinarea dependenţei de alcool.

Cristian Franţ