CARAȘ-SEVERIN – Derby-ul Ligii a IV-a din Caraș-Severin se joacă în weekend! FC Nera Bogodinț va primi sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 16.00, vizita formației CSM Caransebeș, meci ce va avea loc pe stadionul din comuna Lupac!
Ambele echipe au un parcurs perfect după 7 etape, fiind la egalitate de puncte, 21. Diferența o face golaverajul în favoarea echipei pregătite de Gheorghe Manu. CSM Caransebeș a marcat 43 de goluri și a primit doar unul, în timp ce Nera Bogodinț a înscris de 27 de ori și a primit 5 goluri.
„Urmează etapa a 8-a, după 7 etape cu rezultate perfecte, chiar dacă evoluțiile noastre nu au fost întotdeauna perfecte. Avem șansa să câștigăm meciul cu echipa aflată la egalitate de puncte cu noi și să ne distanțăm la 3 puncte de ea. Totuși, mai sunt de jucat 18 etape din sezonul regulat și încă un play-off de 4 etape, așa că nu se joacă nimic decisiv. Este doar un meci de campionat care nu hotărăște mare lucru, ci doar o mică desprindere de 3 puncte. Așteptăm alături de noi pe toți cei care cred în noi și care ne-au susținut mereu. Avem încredere în băieții noștri, cei mai valoroși, și sperăm să fim cu toții sănătoși pentru meciul de sâmbătă. Noi suntem o echipă care își respectă adversarii și nu dorește să îi umilească. Cred că oricărei echipe ar trebui să îi fie frică de noi, pentru că suntem campioană județeană!”, a declarat Cristian Șodâncă, team-managerul de la Nera Bogodinț.
„Vine marele meci, noi suntem pregătiți ca de fiecare dată, indiferent de adversar, noi ne facem jocul nostru și cu siguranță o să ieșim învingători. Noi respectăm adversarul, indiferent pe ce teren jucăm, ambele echipe jucăm pe același teren.”, a concluzionat și Gheorghe Manu, antrenorul liderului Ligii a IV-a.
JCS-Ștefan Moraru