Fabrica de ciment din zona Plopa, cea de cherestea, un supermarket; sunt doar câteva dintre investiţiile care trebuiau să se realizeze în acest oraş. Noi am scris despre toate intenţiile autorităţilor şi ale unor investitori, însă ne apropiem de sfârşitul anului şi rezultatele sunt zero. Şi tocmai pentru că noi am scris, cititorii din fostul oraş minier ne-au tot întrebat ce mai ştim despre ele.
Tot ce se ştie este că investitorii au renunţat să mai vină aici, deşi forţa de muncă este ieftină. Nici consorţiul american „Gainer Industries“, care s-a arătat să investească în exploatarea gazului metan, nu a mai dat vreun semn.
Deşi Nalan Gainer, preşedintele consorţiului, atunci când a vizitat Anina, în 23 iunie 2010, şi-a exprimat hotărârea de a investi în acest oraş, până acum nu a trimis echipa de specialişti care trebuia să studieze datele tehnice necesare întocmirii unui proiect. Şi supermarketul care voia să-şi deschidă porţile la Anina a renunţat, unul dintre motive fiind acela că forţa de cumpărare este mică.
Singura investiţie privată care se derulează acum în Anina vizează construirea unei staţii de carburanţi, a doua din acest oraş. Valoarea sa este de 650.000 de lei, iar investitorul este reşiţean. Singurele investiţii care se vor derula în perioada următoare în acest oraş sunt cele făcute de către Primăria Anina, finanţate cu fonduri europene.
Nina Curiţa
