CARAȘ-SEVERIN. „Colegul nostru, subofițer în cadrul Detașamentului Caransebeș, s-a accidentat in cursul zilei de ieri, 8 martie, pe raza comunei Copăcele, în timpul unei misiuni de stingere a unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier.“, transmite ISU „Semenic“!
Pompierul militar a fost accidentat, suferind traumatisme în urma prăbușirii unui copac care a ars la bază. Subofițerul este internat la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, unde primește îngrijiri medicale, iar starea sa este stabilă.
Cele mai recente misiuni
În continuare, pompierii cărășeni luptă cu incendiile de vegetație uscată. Mii de hectare au ars în toată țara, sute de hectare în județ. Au fost dispuse măsuri suplimentare de monitorizare, prevenire și intervenție. Se execută misiuni de recunoaștere în mai multe zone din județ cu ajutorul elicopterului SMURD din cadrul Punctului Aeromedical Caransebeș. „Informațiile colectate sunt transmise echipajelor de intervenție la sol și aeronavei Spartan a Ministerului Apărării Naționale, care va executa misiuni de stingere aerian, în zona Cheile Bedinei, Dobraia – Parcul Național Domogled. Pentru gestionarea situației operative, forțele din cadrul subunităților ISU Caraș-Severin, alături de lucrători ai ocoalelor silvice și din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, intervin pentru stingerea mai multor incendii de vegetație, litieră și fond forestier, în zona Parcului Național Domogled, Parcului Național Cheile Nerei, Sichevița, Doman și Lupac. Misiunea forțelor de intervenție este una de durată și extrem de dificilă, din cauza zonei greu accesibile care condiționează accesul mijloacelor de mobilitate terestră în aria de manifestare. Echipaje mixte formate din pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră desfășoară acțiuni de patrulare pentru informarea populației și prevenirea arderilor necontrolate. În aceste misiuni sunt folosite drone cu ajutorul cărora sunt survolate zone de risc din proximitatea zonelor urbane din județ.“, precizează sursa citată.
JCS-A.M.
FOTO: Arhivă