Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Întrebat cum comentează trecerea unor primari PNL la PSD, preşedintele PNL Caraş-Severin, Marcel Vela, ne-a spus că orice comentariu este o risipă de cuvinte!

„Nu este nimic de comentat. I-am sprijinit pe toţi când mi-au cerut, de la rectificări bugetare la proiecte, au ajuns primari în localităţile lor sprijiniţi de mine şi de PNL. Chiar astăzi discutam cu secretarul de stat Daniel Surdu pentru finalizarea documentaţiei la reţelele de gaz de la Ezeriş şi Zorlenţ şi mă voi ţine de cuvânt ca să fie în continuare pe lista de priorităţi a PNL şi cele două comune, aşa cum au fost şi la proiectul cu masa caldă în scoli sau la alte investiţii. Din respect pentru trecutul comun şi pentru cei care au votat PNL în aceste comune, mai multe nu zic. Pentru că orice alt comentariu ar fi doar o risipă de cuvinte. Politica ultimelor vremuri nu merită nici măcar această risipă, modul în care unii oameni fac politică nici atât, pentru ca este de multe ori greu de înţeles. Mergem mai departe! PNL rămâne o echipă de lideri la care au tânjit mereu și au visat absolut toate partidele din Caraș-Severin. Știți, un primar poate trece unde vrea el, doar că nu poate lua cu el credințele oamenilor care l-au votat. Şi asta vă spune un fost primar care din 12 ani, 7 ani a fost în opoziţie şi a rezistat la toate cântecele de lebădă şi din stânga, şi din dreapta!“, ne-a declarat liderul PNL Caraş-Severin, Marcel Vela.

JCS-Nina Curiţa