Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Dacă nu v-aţi făcut încă planuri pentru concediu, agenţii de turism vă aşteaptă cu oferte atractive. „Faţă de anii trecuţi, vara aceasta am vândut foarte bine Costineştiul, unde, pentru şapte nopţi de cazare, la un hotel de trei stele, preţurile au pornit de la 288 de lei de persoană, iar cu masă, preţul a ajuns la 528 de lei/persoană. Mai mult, am avut cereri şi pentru programul «Plăteşte unul, pleacă doi!», adică, pentru un sejur de şapte zile, un cuplu nu a scos din buzunare mai mult de 750 de lei. Îmbucurător este faptul că programul este activ până în data de 30 septembrie“, ne-a declarat Gabriela Rasovan, managerul unei agenţii de turism din Reşiţa.

Reşiţenii nu au ocolit în această vară nici Grecia, iar operatorii de turism spun că ofertele pentru Paralia Katerini şi Halkidiki rămân în continuare foarte bune până la sfârşitul sezonului estival. De exemplu, dacă doriţi să petreceţi o săptămână de neuitat în Halkidiki, trebuie să ştiţi că puteţi beneficia de programul „Plăteşti cinci zile, şi stai şapte!“

„Preţul pentru şapte nopţi de cazare, cu demipensiune, porneşte de la 199 de euro/persoană şi poate ajunge la 299 de euro/persoană, în funcţie de numărul de stele pe care hotelul îl are. Preţuri bune avem şi pentru Paralia Katerini: şapte nopţi de cazare într-o vilă, cu transport inclus, costă 130 de euro/persoană, şi 230 de euro/persoană cu toate mesele incluse“, a mai precizat Gabriela Rasovan.

Şi chiar dacă preţurile sunt ceva mai mari în Turcia, Rasovan spune că nu puţini au fost reşiţenii care au cumpărat pachete turistice pentru Alanya şi Kemer: „Spre exemplu, un sejur la un hotel de patru stele pentru două persoane, transport cu avionul şi taxă de aeroport gratuită, porneşte de la 800 de euro, în timp ce preţul la un hotel de trei stele porneşte de la 730 de euro“.

Managerul agenţiei reşiţene de turism ne-a vorbit şi despre un program destinat seniorilor, pe care mulţi turişti l-au ales în toamna lui 2010 şi în primăvara acestui an. Acest program se adresează persoanelor cu vârsta de peste 55 de ani, dar poate fi accesat şi de cei mai tineri, în funcţie de numărul de locuri rămase libere. O excursie în Spania – Costa Brava costă prin acest program 399 de euro/persoană. În acest preţ intră: şapte nopţi de cazare la un hotel de patru stele, cu trei mese, transport cu avionul, şi o excursie opţională. „Începând din acest an programul s-a extins şi pentru Sicilia şi Israel, iar cei interesaţi trebuie să ştie că se fac excursii şi în Tenerife şi Albena“, a concluzionat Rasovan.

Roxana Bălan Nafiru