CARAȘ-SEVERIN – Cercetări recente efectuate de istoricul reșițean Attila Varga de la Academia Română, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, în arhiva secretă a poliției austro-ungare au scos la iveală informații spectaculoase referitoare la povestea nespusă a românilor din Banat în perioada de până la Primul Război Mondial!
O carte secretă, de peste 900 de pagini, pe care un renumit funcționar a scris-o exclusiv pentru înaltele cercuri politice austro-ungare, deschide noi orizonturi de cercetare. Istoria Secretă a elitei culturale și politice din Banat va vedea lumina tiparului în perioada următoare.
Jurnal CS: Poate schimba o carte istoria unui popor? A unei comunități? De ce este necesară o cercetare în latura secretă a unei lumi care a apus de multă vreme?
Attila Varga: Eu, personal, cred faptul că o carte excelent scrisă poate schimba lumea întreagă, nu doar istoria unui singur popor sau a unei comunități anume. O carte care te luminează și îți deschide orizonturi nebănuite îți oferă multă putere ca să construiești punți între oameni, idei și colectivități, iar dacă pe aceste punți circulă, de-o parte și de alta, generații și generații, atunci cartea respectivă și-a atins menirea. În speța de față vorbim despre lucrarea lui Huszár Antal, funcționar la Ministerul Regal Maghiar de Interne, intitulată „Românii din Ungaria” și publicată în anul 1907. Ea are peste 900 de pagini și a fost elaborată pentru „circuit închis”, adică exclusiv înalților demnitari din Monarhia Austro-Ungară, cu scopul de a-i informa în legătură cu înaltul nivel de maturitate politică, culturală și națională la care ajunseseră românii de atunci. Autorul, deși maghiar, cunoștea perfect limba română, a lucrat la poliția maghiară secretă, a fost în contact strâns cu spionii care îi urmăreau pe liderii politici din Monarhia Austro-Ungară într-o perioadă în care mișcările naționale din acest areal au cunoscut o mare intensitate. Așadar, informațiile strânse de la spioni reflectau realitatea din teritoriu, iar „Cartea Secretă” mai sus menționată a fost concepută, simbolic vorbind, ca un avertisment. Selectele cercuri politice austro-ungare au fost invitate să ia foarte în serios mișcarea națională românească și pe liderii lor și să nu mai subestimeze nivelul de maturitate culturală la care ajunseseră românii. Prin urmare, pornind de la această carte, am căutat să aflu mai multe despre autor și despre activitatea lui în cadrul poliției secrete. Am vrut să văd rigoarea cu care el colecta informații, dar și cât de serioasă/obiectivă poate fi considerată opera lui. În atare situație, o incursiune în latura secretă a unei lumi demult apuse nu reprezintă, sub nicio formă, o materializare a unei dorințe de senzațional, ci o cercetare complementară care aduce informații noi, inclusiv despre românii bănățeni, așa cum nu i-am mai văzut până acum în istorie.
JCS: Ce anume spune interesant „Cartea Secretă” despre românii bănățeni și ardeleni?
A.V.: Autorul, care și-a scris cartea pe baza rapoartelor de urmărire a liderilor români, a avut la dispoziție o cantitate imensă de informații legate de activitatea liderilor români, apoi date despre toate asociațiile, societățile, bibliotecile, cercurile culturale, bisericile, reuniunile, școlile și toate activitățile pe care le derulau românii ardeleni și bănățeni în perioada de până la Primul Război Mondial. Aș spune, fără să exagerez, faptul că autorul a căutat să reproducă, aproape „fotografic”, realitățile românilor: ce anume citeau, cât citeau, unde se întâlneau, cine îi impulsiona la acțiuni diverse, care era nivelul lor de simțire vis-à-vis de valorile naționale, practic ne oferă un „barometru” privitor la evoluția culturală și maturitatea politică românilor analizate pe durata lungă de timp.
JCS: Dar poți să ai încredere în ce scrie/spune un spion…?
A.V.: În cazul acesta nu ai cum să ignori avertismentul/semnalul de alarmă pe care îl transmite autorităților de la vârf un om care avea la dispoziție o largă rețea de informatori și care știa foarte bine ce anume se întâmpla chiar la fața locului. El nu a scris această carte de dragul istoriei, ci pur și simplu a vrut să informeze, să „trezească la realitate”, niște autorități anchilozate în propriile convingeri politice, motiv pentru care, în multe situații, acestea păreau chiar decuplate de la tot ce exista în teritoriu. Autorul a văzut falia imensă ce s-a creat între elita politică și imperativele naționalităților din monarhie, falie din cauza căreia Monarhia Austro-Ungară înseși dădea semne, încă din anul 1907, anul apariției cărții, că risca să facă implozie la un moment dat. În plus, „Cartea Secretă” a guvernului maghiar a fost ascunsă și nu a fost niciodată tradusă în limba română, până acum, în 2024… În anii 1908 și 1909 s-a tipărit într-o formă mult restrânsă, dar sub pseudonimul VERITAS. Nimeni, atunci în epocă, nu a știut vreodată cine este, în realitate, spionul „V” de la Veritas care a scris cartea cu pricina. Aceste ediții restrânse din anii 1908 și 1909 au avut menirea de a informa, din nou, vis-á-vis de „pericolul românesc”. Prin urmare, atunci când cineva caută să te aducă cu picioarele pe sol legat de pericolele care te urmăresc, îți mai aduce și argumente zdrobitoare în acest sens, trebuie să ai încredere că o face spre binele tău…
JCS: Ai studiat documentele secrete ale acestui spion „V” de la Veritas, despre care spui că știa atât de multe… Cum era, în realitate, omul din spatele măștii?
A.V.: Huszár Antal, funcționar la Ministerul de Interne, era un tip foarte inteligent, excepțional de bine documentat și informat. Până în clipa de față, am colectat peste 1000 de pagini de document care îl vizează în mod direct. Multe dintre ele se referă la Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român. Pornind de la sursele lui, am văzut și alte documente ale poliției secrete, din care am aflat mai multe date despre Societatea Secretă Carpați din care facea parte și poetul național Mihai Eminescu sau despre Societatea de Lectură din Reșița! Ramificațiile lui „V” de la Veritas s-au extins, deci, și în Reșița noastră. Și atunci, ca să mă întorc la întrebarea ta… „în spatele măștii”, „V” de la Veritas era un om care știa ce să spună, dar care nu a spus niciodată nimic despre el…
JCS: Cei care știu atât de bine să spună altora ceea ce au nevoie să știe, dar nu spun niciodată nimic despre ei… cum anume rămân în istorie, în amintiri, în inimi…? Rămân oare?
A.V.: Depinde foarte mult de cei care știu să îi simtă, să îi citească și să îi umple… de valoare și de semnificație. Spre exemplu, cunosc pe cineva azi care face exact la fel. Ca istoric o consider un reper la care simt că merită să revin mereu. Ca om pasionat de cunoaștere și de realitățile ascunse în spatele măștilor o consider o provocare frumoasă ce mă convinge, de fiecare dată, că nu am voie să mă opresc în a crede că cei care oferă mult, merită să primească mult…
JCS: Mulţumesc!
JCS-Nina Curiţa
