Caraş-Severin, Romania

VEST. Întreaga comunitate a Universității de Vest din Timișoara aniversează 80 de ani de la înființare în spiritul care a consacrat-o, unul al performanței și al excelenței, ca rezultat gradual și permanent al unui demers perseverent realizat de cadre universitare, cercetători și studenți, alături de parteneri din comunitate.

Aniversarea împlinirii celor opt decenii de la înființarea UVT va crea prilejul organizării unei serii de evenimente cu profil special, oferite de UVT în perioada 23-25 mai 2024, context în care comunitatea academică a UVT reia parcursul evenimentelor memorabile, dedicate comunității timișorene, sub un generic special al aniversării din acest an – „UVT pentru comunitate, pentru Timișoara!”.

Primul dintre evenimentele speciale ce urmează să se desfășoare în cadrul acestor festivități este o întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu, unul dintre cei mai importanți filosofi și eseiști români, într-un dialog moderat de profesorul și scriitorul Mircea Mihăieș, o conferință publică în care autorul va lectura, în avanpremieră, fragmente din noua sa carte „Scrisoare către Dorothea”. Întâlnirea cu Gabriel Liiceanu va avea loc joi, 23 mai 2024, de la ora 18, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara (înscrieri AICI).

Al doilea reper semnificativ al programului aniversar „UVT la 80 de ani” va fi cel al desfășurării lucrărilor Consiliului Național al Rectorilor, organism reprezentativ care reunește rectorii universităților din România. Activitățile CNR din întrunirea de la Timișoara vor avea loc vineri, 24 mai 2024, în Aula Magna UVT, în cadrul a două sesiuni plenare (de la orele 10 și 12), respectiv sâmbătă, 25 mai 2024, începând de la ora 10, în aula Institutului de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM).

Pentru a marca într-un mod special sărbătoarea celor opt decenii de la înființarea UVT într-un cadru reprezentativ pentru spațiul cultural al comunității timișorene, evenimentul festiv al Ceremoniei de deschidere a festivităților UVT 80 va fi organizat în spațiul primitor al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, vineri, 24 mai 2024 (începând de la ora 16), unde vor susține mesaje dedicate aniversării atât rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, cât și oficialitățile invitate, iar apoi va avea loc spectacolul aniversar susținut de Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul UVT și invitatul special, violonistul Alexandru Tomescu.

Ca parte integrantă a programului UVT 80, sâmbătă, 25 mai 2024, de la ora 9, va avea loc evenimentul de vernisare a celor două lucrări de artă monumentală create și amplasate de autorul lor, Silviu Orăvițzan, la sediul Institutului de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM) al UVT: Floarea vieții (basorelief aurit, tehnică mixtă, 600 cm x 660 cm) și Mecanica cerului (tehnică mixtă pe pânză, 720 cm x 400 cm).

În cadrul evenimentelor aniversare UVT 80, tot sâmbătă, de la ora 9.30, în aula Institutului de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM) al UVT va avea loc acordarea distincției onorifice Medalia de Aur a UVT Înaltpreasfinţiei Sale Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, la propunerea Facultății de Litere, Istorie și Teologie, pentru întreaga sa operă de susținere a învățământului superior teologic românesc.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Vă invităm la UVT într-un moment aniversar unic, la sărbătoarea celor 80 de ani de la înființarea universității noastre. Traversăm una dintre cele mai dinamice perioade ale dezvoltării UVT, un context foarte bun de a aniversa acest prag sărbătoresc alături de conducerile celorlalte universități românești, reunite în cadrul lucrărilor CNR, un forum al dezbaterilor reale despre prezentul și viitorul învățământului superior românesc în context european. Trăiesc o emoție aparte, acum, la aniversarea UVT 80, când am ocazia fericită de a transmite din toată inima un mesaj de felicitare întregii comunități academice din UVT, dar și comunității noastre de alumni, absolvenți din toate generațiile, cei ce formează cei mai buni ambasadori ai noștri în lume. La mulți și buni ani, UVT!

Vă așteptăm cu drag la sărbătoarea UVT 80!