Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană informează care este stadiul lucrărilor de reabilitare a şcolilor din oraş, în contextul începerii noului an şcolar! 

S-a investit intens în grădiniţele, şcolile şi liceele cărăşene, însă unele lucrări nu puteau fi încheiate până în 13 septembrie. Vor începe şcoala în instituţiile lor de învăţământ elevii de la Colegiul Național Mircea Eliade, de la Liceul Teoretic Traian Vuia și de la Liceul Teologic Baptist. În cazul acestor unităţi, lucrările de reabilitare a clădirilor au fost finalizate recent, urmând să se lucreze la amenajarea spațiilor exterioare cu finanțare de la bugetul local.

În acest moment, sunt demarate lucrări de reabilitare prin proiecte europene la 6 instituții școlare, iar elevii își vor desfășura cursurile în alte spații de învățământ. Se estimează că lucrările la Colegiul Național Diaconovici-Tietz vor fi încheiate în cursul lunii octombrie. Până la acel moment, elevii își vor desfășura cursurile, la fel ca anul școlar trecut, în Corpul E de la Centrul Universitar Reşiţa al Universităţii Babeș-Bolyai și la Școala de Beton.

În cazul Colegiului Tehnic Reșița, termenul de finalizare a lucrărilor de reabilitare este luna iunie 2022. Elevii își desfășoară cursurile în internatul Colegiului Tehnic, unde au fost amenajate săli de clasă pe un etaj, și la Școala Gimnazială Mihai Peia, din apropiere.

La Școala Gimnazială Nr. 8 au fost demarate lucrările de reabilitare în luna august, iar elevii urmează să înceapă anul școlar în clădirea fostului Colegiu Tehnic Cărășan, de pe strada Făgărașului, și în Corpul B de la Colegiul Național Mircea Eliade (fosta Gimnazială 11), cele două clădiri fiind situate una lângă cealaltă.

Lucrările de reabilitare de la Grădinița PP „Dumbrava minunată“ au fost demarate în luna aprilie, iar pentru elevii acestei instituții a fost amenajat parterul Căminului 2 de la Liceul Teoretic Traian Vuia. Tot în aprilie au demarat şi lucrările de reabilitare a Grădiniței PP „Floarea soarelui“, iar procesul didactic se desfășoară la Grădinița „Pinocchio“, cu grupa de program normal, și la parterul Corpului C al Colegiului Național Mircea Eliade (fosta Gimnazială 12), cu celelalte grupe de program prelungit. Grupele de creșă de la aceste două instituții au fost mutate în clădirea Clubului Sportiv Școlar, pe durata lucrărilor de reabilitare. La Grădinița PN nr. 3 (Muncitoresc), lucrările de reabilitare au demarat în luna august, iar elevii vor începe cursurile la Școala de Beton, din imediata apropiere.

În același timp, se lucrează și la grădinița cea nouă de pe strada Sportului, din zona Moroasa. Lucrările sunt în termen, se fac ultimele sistematizări, urmând să fie finalizate cel mai probabil în luna octombrie 2021. După finalizarea lucrărilor la clădire, acolo vor fi mutați preșcolarii de la Grădinița „Semenicul“.

JCS-A.M.