CARAȘ-SEVERIN – Proiectul modernizării liniei de alimentare cu energie electrică a zonei montane a ajuns la faza licitației lucrărilor!
Repetatele şi, de multe ori, lungile întreruperi de energie electrică înregistrate pe raza localităţilor Gărâna, Brebu Nou şi a zonei de agrement Trei Ape vor rămâne, în curând, simple amintiri întunecate. Anticipam aceasta încă din martie 2023, citând documentația pusă în dezbatere publică la acea dată. Iată că, în cele din urmă, miercuri, Rețele Electrice Muntenia SA a inițiat, pe SEAP, achiziția lucrărilor de proiectare și execuție a proiectului denumit „Creșterea siguranței în alimentare a consumatorilor din zona de agrement Trei Ape prin buclare LEA 20 kV Văliug, din stația Mociur, cu LEA 20 kV Slatina Timiș, din stația Balta Sărată – județul Caraș -Severin“.
Principalele elemente ale lucrării vizează reconfigurarea reţelei de 20 kV prin realizarea a două bucle: prima între linia electrică aeriană (LEA) 20 kV Slatina Timiş şi LEA Brebu Nou – Gărâna şi a doua între LEA 20 kV Văliug şi LEA Brebu Nou – Gărâna. Totodată, se are în vedere trecerea la 20 kV a LEA Brebu Nou – Gărâna, lungă de 12,2 km, pe care sunt înseriate 11 posturi de transformare ce deservesc un număr total de 622 clienţi de joasă tensiune. Lucrarea presupune, printre altele, şi îndepărtarea unei linii aeriene de 7,8 km şi a celor 112 de stâlpi aferenţi, precum şi pozarea a circa 38 km de cablu subteran pentru operaţionalizarea noii linii şi a celor două bucle.
Evident, urmează a fi înlocuite şi toate echipamentele adiacente, având în vedere că majoritatea lor au o vechime de peste 40 de ani, cu performanţe modeste şi un grad de uzură tehnică şi morală ridicat. Lucrările urmează a fi executate pe teritoriul UAT Slatina Timiș, Brebu Nou, Văliug, Bucoșnița și Teregova. Ținând cont că termenul limită de depunere a ofertelor pentru lucrările finanțate cu 44,3 mil. lei, proveniți din fonduri europene, este 21 august 2024, iar durata contractului de 36 de luni, ar fi de așteptat ca, până la alegerile din 2028, atât localnicii, cât și flotanții și turiștii să se poată bucura de creșterea calității serviciului de distribuție a energiei electrice.
JCS – Walter Fleck