REȘIȚA – Începând cu anii 2000, Dorel Rădulea, un orăvițean iubitor de fotbal, se regăsea tot mai frecvent în Valea Domanului, dorind să fie alături de echipa fanion a județului Caraș-Severin.
La început, implicarea sa în tabăra reșițeană însemna diferite sponsorizări, din banii proprii, dorind să contribuie, pe măsura posibilităților, la susținerea acesteia. Mai apoi, ca un înflăcărat om de sport, a fost nominalizat să conducă destinele clubului. Și a făcut-o ca un om de afaceri profesionist, rămânând sponsor fidel.
L-am reîntâlnit într-una din zilele trecute, chiar la Stadionul „Mircea Chivu“: „Baza sportivă arată foarte bine. Și tribunele și terenul, plus cele două suprafețe sintetice. Am amintiri plăcute, din anii 2003-2004, când m-am implicat în coordonarea activității clubului. Într-un fel, m-am legat mai mult de echipă și fiindcă fiul meu era la juniori, după care a plecat la Craiova, fără a avea pretenții să fie promovat la seniori. Acum am fost și la două meciuri. Am văzut o echipă destul de bună, cu Marian Pană antrenor, și Dorinel Munteanu, coordonator. Îmi doresc din tot sufletul să revenim în Liga I, însă eforturile trebuie să fie pe măsură“.
A.R.