REŞIŢA – Joi a avut loc inaugurarea Oficiului Distribuţie Centralizată, dedicat activităţii factorilor poştali. Noul sediu de unde vor pleca factorii se află situat pe aleea Zadei (în zona Inspectoratului de Poliţie), iar la inaugurarea acestuia au participat Adrian Matache, director Reţea în cadrul CNPR, Silviu Hurduzeu, prefectul judeţului şi fost angajat al companiei, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice judeţene şi locale.
„Deşi în această perioadă se vorbeşte despre desfiinţare şi restructurare, iată că, la noi în judeţ, se înfiinţează acest nou oficiu, ce preia factorii poştali de la oficiile 1 şi 4 şi sper că, astfel, vor avea de câştigat în primul rând cetăţenii din Reşiţa. Adevărul e că marea bogăţie a Poştei Române este dată de reţeaua poştală şi de salariaţi“, a declarat prefectul Hurduzeu. „Sunt convinsă că primim tot timpul sprijin din partea autorităţilor. Este o bucurie deschiderea noului sediu şi sperăm că aici se va face treabă mai bună, pornind de la programul de lucru. Acesta va începe mai devreme şi, astfel, destinatarii trimiterilor pe care le veţi duce vor fi mai mulţumiţi. Acestea vor ajunge mai repede şi nici dumneavoastră, factorii, nu vă veţi mai îngrijora cu privire la valorile pe care le transportaţi“, a precizat Mariana Petcu, şefa Oficiului Judeţean de Poştă Caraş-Severin.
„Unitatea se adresează tuturor clienţilor noştri, fie persoane fizice, fie juridice, şi este una modernă şi la propriu, şi la figurat. Sper că, astfel, vom aduce veniturile de care avem nevoie pentru a rămâne în topul încrederii românilor“, a amintit directorul Adrian Matache.
Flavius Rotariu