Iranienii erau călăuziţi de un cetăţean român, pentru a doua oară în decurs de trei săptămâni. Conform IJPF Timiş, cetăţeanul român este Liviu D., de 41 de ani, din Caraş-Severin.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, executând o misiune specifică în zona de competenţă, au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, la aproximativ 500 metri de frontiera româno-maghiară, la vest de localitatea Cenad, un grup format din mai multe persoane care se îndrepta pe jos, peste câmp, spre teritoriul Ungariei.
Ca urmare a faptului că persoanele nu îşi justificau prezenţa în zonă la acea oră, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică pentru reţinerea şi conducerea acestora la sediul sectorului PF pentru cercetări. Din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre 11 cetăţeni iranieni (şase adulţi şi cinci copii), cu vârste cuprinse între şase şi 30 de ani, călăuziţi de către cărăşeanul Liviu D.
Totodată, poliţiştii de frontieră timişeni au mai reţinut doi bărbaţi, Daniel B., în vârstă de 37 ani, şi Viorel S., de 41 ani, ambii din judeţul Caraş-Severin, care aveau rol de transportatori în acest caz. În urma cercetărilor, s-a stabilit că zece dintre iranieni au mai încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pentru a ajunge în Germania, în urmă cu trei săptămâni, atunci fiind călăuziţi de căter acelaşi Liviu D.
La acea dată, împotriva lor şi a călăuzei a fost dispusă începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, respectiv trafic de migranţi, instanţa de judecată dispunând cercetarea acestora în stare de libertate.
Având în vedere cele constatate, şi de această dată persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar cetăţenii români sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi.
Anca Preda
