Caraş-Severin, Romania

VĂLIUG – Proprietarul unui restaurant din zonă i-a atras atenția zvăpăiatului să reducă turațiile jucăriei prin mulțime, mai ales că erau și copii. Tânărul i-a răspuns cu o ploaie de pumni în față, de l-a băgat în spital…

Jandarmii cărășeni au precizat că turistul care se deplasa prin stațiunea Văliug cu un ATV a fost implicat într-o altercație cu un localnic, după ce a fost atenționat să reducă viteza în zonă, deoarece este aglomerație și sunt copii.

„Situația a escaladat într-un act de violență în care turistul l-a lovit pe localnic cu pumnul, în repetate rânduri, în zona feței, provocându-i mai multe leziuni. Jandarmii montani din cadrul Postului Montan Văliug au fost solicitați prin apelul unic de urgență 112 pentru a interveni la fața locului. În urma celor constatate, jandarmii au întocmit actele premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. La fața locului a fost solicitat și un echipaj SMURD, care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Județean Reșița pentru acordarea de îngrijiri medicale. În situația unor astfel de incidente, importanța respectului reciproc și a gestionării conflictelor într-un mod pașnic este esențială pentru siguranța fiecăruia dintre noi. Violența nu este niciodată o soluție și poate avea consecințe negative!“, subliniază jandarmii.

Din culisele anchetei putem afirma că tânărul, de aproximativ 27 de ani, din Timișoara, a fost identificat și prins!

JCS-A.M.