Sat care se încăpăţânează să ne hrănească în mod tradiţional, mai apropiat de natură chiar dacă unii nu văd cu ochi prea buni noroiul şi balega. După unii, sănătos este numai ceea ce miroase a detergent şi a farmacie. Sau cel puţin dacă pe etichetă (neapărat multicoloră!) apar şi cel puţin trei-patru componente chimice savant enunţate.
Un loc în care civilizaţia este în tranziţie, dar evoluează clar, este şi „fabrica de ulei“ a lui Ion Mateş din Fizeş. Pe patron nu l-am găsit, dar ne-a lămurit „şeful de tură“, dl Petru Ţăranu, de 40 de ani. „Oloiniţa prelucrează circa 60 de kg de seminţe de floarea soarelui, pe oră. Din această cantitate, ies cam 40 de litri de ulei curat.“ După ce seminţele sunt presate în mod simplu, mecanic, sunt trecute prin nişte filtre din hârtie pentru a elimina impurităţile. Nimic mai mult. Şrotul, de forma unor cârnăciori negri, este depozitat separat şi folosit pentru hrana animalelor. Dacă ar dispune de aparatură performantă şi ar decoji seminţele înainte de presare, ar rezulta halva, dar atunci oloiniţa, chiar că s-ar numi fabrică!
Diferenţă de calitate
Printre utilaje, am mai văzut şi un separator de seminţe, pentru ca în presa de ulei să nu intre prea multe gunoaie sau resturi vegetale. Aşa că, dacă ajungeţi să gustaţi un asemenea ulei, vă veţi da seama cât de mare este diferenţa faţă de cel rafinat şi ultra-septic din comerţ. Şi cât de mult pierdem din calitatea şi aromele pe care numai un produs natural le poate avea.
Marko Stefanovici
