CARAŞ-SEVERIN – În urma articolului apărut în paginile noastre, privitor la lipsa de finanţare pentru centrele de permanenţă şi eventuale zvonuri că acestea s-ar închide, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunţat instituţia judeţeană că se vor găsi bani pentru ca acestea să-şi continue activitatea.
„A apărut şi actul normativ ce vizează medicii care muncesc în aceste centre. Se anulează sumele imputate de Curtea de Conturi, în fapt, o chestie birocratică. Totodată, mi s-a precizat că, dacă s-au găsit sumele necesare pentru acest lucru, se vor găsi bani şi pentru centrele de permanenţă. De aceea, vreau să-i liniştesc pe cei din localităţile unde funcţionează asemenea unităţi“, ne-a declarat Tudoriţa Nicula, preşedintele director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.
