Caraş-Severin, Romania

Efectele crizei financiare se resimt
tot mai mult şi în
Caraş-Severin.
Activitateaimobiliară este sub
aşteptări, iar băncile acordă
credite tot mai greu. Firmele mici dau
faliment, iar mulţi
cărăşeni sunt în
căutarea unui loc de muncă.


Din cauza disponibilizărilor din ultima
perioadă, o parte dintre aceştia au plecat
peste hotare în speranţa unui trai mai bun.
Deşi în timpul campaniei electorale,
actualii guvernanţi ne
„ameninţau“ cu creşteri salariale
şi reduceri de preţuri, situaţia e
neschimbată.


Sau mai rea, dacă ne gândim că
preţurile la utilităţi şi alimente
au luat-o razna, iar pentru a-şi putea plăti
cheltuielile lunare către stat,
cărăşenii scot bani
grei
din buzunare. Clasa medie este cea mai
afectată, având în vedere că
veniturile modeste ale acestora sunt „apă de
ploaie“ comparativ cu preţurile
„piperate“ din magazine.


„Din salariul meu îmi achit datoriile la
utilităţi şi bancă, iar din cel al
soţiei mâncăm şi îi dăm
bani de cheltuială fetiţei noastre. De
altceva nu mai poate fi vorba, pentru că nu avem
mai mulţi“, ne-a spus Mihai Gheorghe. Din
pensia sa, Zaica Macu îşi face mici
cumpărături, asta după ce, în
prealabil, şi-a achitat toate datoriile către
stat: „Nu poate fi vorba de prea multe
cumpărături. Strictul necesar, atât
cât să ne facem o oală de
mâncare, în care să punem şi un
strop de carne“.


De concedii sau alte
răsfăţuri prea puţini
cărăşeni mai au parte. „Cum
să ne mai permitem astfel de vacanţe,
când nu avem siguranţa locului de
muncă. Mai bine punem un ban deoparte sau le
dăm copiilor posibilitatea de a merge în
vacanţe la mare sau la munte“, ne-a spus
Gheorghe Hantea.


Grija zilei de mâine dă insomnii multor
cărăşeni. Mulţi caută
soluţii, dar prea puţini le şi
găsesc. „Doar dacă nu mai stăm cu
mâna întinsă şi mergem la
muncă vom ieşi din acest colaps financiar.
Prea ne-am învăţat să ne dea
statul totul de-a gata. E nevoie de forţă de
muncă, dar pentru asta ne trebuie buni manageri
care să atragă producătorii şi
agenţii economici atât la nivel local,
cât şi judeţean. În acest fel, nu
va mai fi nevoie ca oamenii să plece în
ţări străine, aşa cum s-a
întâmplat şi cu nurorile mele“,
a declarat Nicolae Damian.


Roxana Nafiru, Doina Rolea


[email protected]