Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Rodica Popescu Bitănescu a revenit la Reşiţa pentru un nou spectacol, în baza unei înţelegeri cu municipalitatea.Primăria Reşiţa a organizat zilele trecute o gală a ONG-urilor din municipiu, în cadrul căreia primarul Mihai Stepanescu le-a premiat pe cele mai reprezentative şi active dintre ele. Evenimentul s-a derulat sub cupola Cinematografului „Dacia“ din Reşiţa, înaintea unui nou spectacol realizat de Rodica Popescu Bitănescu, actriţă a Teatrului Naţional din Capitală.

Pe scenă, la gala ONG-urilor, au urcat reprezentanţi ai Fundaţiei Activity pentru resurse şi dezvoltare durabilă, Bike Attack, Asociaţiei Familiilor Anti-HIV „Inocenţă şi Speranţă“, Humanitas Pro Deo şi mulţi alţii.

După spectacol, Rodica Popescu Bitănescu a ţinut să vorbească despre tradiţia unor lucruri frumoase la Reşiţa, oraş unde îşi doreşte să revină mereu. La cele 73 de primăveri, actriţa s-a dovedit a fi o fire energică inclusiv atunci când a coborât de pe scenă.

„S-a făcut un fel de tradiţie, spune aceasta. Avem cu primarul Mihai Stepanescu o mică înţelegere. Noi propunem un spectacol iar primarul ne ajută să putem face acest spectacol. Sunt pentru a doua oară la Reşiţa şi sper să rămână o tradiţie la Mihai Stepanescu şi la prietenii din oraş. Şi am spus întotdeauna că oamenii trebuie să iubească teatrul, artiştii, pentru că numai aşa pot duce lumea mai departe. Teatrul este hrană pentru suflet. Desigur că nici fără hrana pentru trup nu se poate, dar nici pentru cea pentru suflet. Sperăm să aducem teatrul bun în Reşiţa, unde avem un public deosebit, deştept, care înţelege inclusiv micile amănunte pe care le-am gândit în fiecare piesă. Mă voi întoarce cu un spectacol nou, cea de-a patra piesă pe care am scris-o şi care sper să fie o surpriză“.

Potrivit primarului Mihai Stepanescu, spectacolul nu s-a ţinut la Palatul Cultural, preferându-se Cinematograful „Dacia“ tocmai pentru că acesta este în inima cartierului cel mai populat al Reşiţei. Iar spectacolul s-a dovedit a fi de un real succes, sala devenind aproape neîncăpătoare pentru iubitorii de teatru.

Antoniu Mocanu