REŞIŢA – Rezultatele examenului de Bacalaureat şi arestările din ultima vreme sunt două dintre subiectele la care vreau să fac azi referire, pentru că cele două au câteva lucruri în comun.
Vineri, după arestarea directorului Direcţiei Judeţene de Patrimoniu, un cititor al Jurnal CS, care a venit la redacţie să îşi reînnoiască abonamentul, m-a întrebat: „Am văzut că aţi scris de arestarea lui Roşeţi. Ce părere aveţi de arestările astea?“ I-am răspuns simplu: nicio părere. În astfel de cazuri, când există dovezi, procurorii, judecătorii şi alte autorităţi îşi fac treaba. Atât. Cât despre cei arestaţi ce să zic eu? Din moment ce le trebuie atâţia bani, ei sunt singurii care ştiu cu câte guri mănâncă, în câte paturi dorm, câte vieţi trăiesc şi cât sunt de nemuritori…
În Caraş-Severin, cei 1.985 de elevi care au dat examenul de maturitate şi-au putut afla rezultatele aseară. Dintre aceştia, au promovat 978. Nu ne numărăm printre judeţele cu o rată de promovare de 50 la sută sau peste acest procent, dar, din spusele celor de la Inspectoratul Şcolar, avem mai mulţi elevi promovaţi decât în 2013. Lucrurile sunt uşor discutabile, dar e bine că am progresat. O cifră demnă de apreciat va fi atunci când vom avea 80 la sută, şi pe bune, nu ca înaintea „epocii Funeriu“, când aproape orice semianalfabet lua Bacalaureatul fără probleme. În eşecul unui elev eu îl găsesc vinovat pe el, apoi părinţii, dascălii şi Statul.
Pe el pentru că nu vrea să muncească, părinţii pentru că permit astfel de lucruri şi îl încurajează în prostia lui, iar dascălii pentru că foarte mulţi sunt slab pregătiţi. În ceea ce priveşte Statul, acesta este vinovat că nu reuşeşte prin programe şcolare şi măsuri simple să readucă performanţa în învăţământul românesc. Ba chiar, unii dintre reprezentanţii săi nici nu vor asta, pentru că au mai mult de câştigat personal de pe urma fabricilor de diplome decât de pe urma unui sistem corect. Revenind la vinovăţia părinţilor, este adevărat că niciun părinte nu îi spune copilului să nu înveţe, însă ştiţi bine câţi părinţi sunt în acest judeţ care insuflă prostie copiilor lor. Un tânăr căruia niciodată nu i s-a spus că totul se câştigă doar dacă munceşti, unui elev căruia nu i se refuză nimic, nu îi poţi cere să ia Bac-ul. Puţini sunt părinţii care le oferă odraslelor telefoane de ultimă oră, bani cu nemiluita şi maşini în schimbul performanţelor şcolare.
Iar el, elevul de azi care a obţinut tot ce a vrut de la părinţi fără vreun efort, din motive uşor de înţeles va fi clientul de mâine al DNA sau al Poliţiei. Iar un popor fără educaţie serioasă este un popor cu un viitor urât. Mult mai urât decât prezentul.
Nina Curiţa