Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Potrivit datelor prezentate de către Doru Cozma, directorul executiv al Direcţiei judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, faţă de anul trecut se constată o scădere a încasărilor cu 12.41% faţă de anul trecut.

„Am pierdut doi agenţi economici de calibru din punct de vedere al drepturilor vamale – TMK Artrom şi Ductil Steel, primul din cauza reducerii operaţiunilor din import şi creşterii achiziţionării intracomunitare. În acest an, principalul agent economic ce a susţinut încasările bugetare efectuează operaţiuni comerciale de import-export de componente de biciclete, dar ne aşteptăm ca în a doua parte a anului să se reducă volumul de operaţiuni vamale ale acestuia”, a amintit Doru Cozma.

Activitatea de control vamal a fost marcată de un volum mai mare de venituri pe taxe vamale şi accize pe creşterea contrabandei cu ţigarete şi alcool – 551.143 de lei pe accize, 178.805 lei TVA şi 69.010 lei taxe vamale. Sancţiunile aplicate în primul semestru al anului curent se ridică la suma de 248.300 de lei, iar bunurile reţinute au fost în sumă de 15.840 de lei (îmbrăcăminte şi ţigări).